Fiind decenii la rând una dintre cele mai prestigioase unităţi de învăţământ din Slatina, Colegiul Naţional „Ion Minulescu” a împlinit, joi, 50 de ani de existenţă. Evenimentul a fost marcat printr-o ceremonie la care au luat parte absolvenţi, foşti şi actuali dascăli ai unităţii de învăţământ.
Cei 50 de ani de existenţă a Colegiului Naţional „Ion Minulescu” au fost marcaţi, joi, printr-o ceremonie desfăşurată în amfiteatrul unităţii de învăţământ. La eveniment au participat absolvenţi de marcă ai liceului, foşti şi actuali dascăli, reprezentanţi ai autorităţilor locale. Printre aceştia s-au numărat primarul Minel Prina, Felicia Man, inspectorul şcolar general al ISJ Olt, Albina Dumitrescu, directorul Resurse Umane în cadrul Prismyan Slatina, sau Cătălin Florescu, şeful IPJ Olt. Fost absolvent al CNIM, primarul Prina a vorbit despre modernizările pe care municipalitatea le-a întreprins pentru unităţile de învăţământ din Slatina.
„Emoţiile sunt mult mai mari acum, decât în urmă cu 25 de ani. Vom face tot ceea ce va depinde de noi, de echipa din Primăria Slatina, să facem şi mai multe pentru dumneavoastră, ca şi liceu şi pentru tot învăţământul din Slatina. Am înţeles că viitorul acestui oraş depinde de cât de bine sunt pregătiţi copiii”, a spus edilul.
Prina a adăugat că investiţiile vor continua, la toate unităţile de învăţământ urmând să fie implementate table inteligente ca cele de la „Ion Minulescu”.
„În platforma-program din campania electorală, am promis tuturor unităţilor de învăţământ, până la finalul mandatului meu, că fiecare va fi dotată cu două table inteligente aşa cum aveţi dumneavoastră. Vrem să facem proiectul pe fonduri europene sau pe alte fonduri”, a mai spus primarul.
Felicia Man a vorbit despre munca pe care o duc dascălii, zi de zi, pentru ca elevii să aibă rezultate la învăţătură.