Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leul recuperează o parte din pierderi

Publicat in Impact in Gorj, vineri 31 mai 2013 ·

După creşterea de miercuri a euro cu doi bani, ieri leul a reuşit să recupereze o parte din terenul pierdut, pe fondul deprecierii monedei americane faţă de cea unică. Cursul euro a scăzut de la 4,3497 la 4,3320 lei, într-o şedinţă în care deschiderea s-a realizat la 4,3460 – 4,3490, în uşoară creştere faţă de închiderea de miercuri. După o scădere până la un minim de 4,3270 lei, euro a revenit peste pragul de 4,33 lei, la ora 14:00 cotaţiile fiind de 4,3360 – 4,3390 lei, volumele de tranzacţionare fiind unele medii. Cursul dolarului american a coborât de la 3,3743 la 3,3337 lei, iar cel al francului elveţian a urcat de la 3,4763 la 3,4822 lei. În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru decembrie la 4,4450 – 4,4699 lei, în scădere faţă de zilele precendente. Stabilitatea leului va fi întărită în perioada următoare de o nouă emisiudepreciau uni de obligaţiuni pe care Finanţele o vor lansa pe pieţele externe, a acoperi eventualele riscuri care pot apare în cazul în care nu va fi prelungit acordul preventiv cu FMI. Valoarea emisiunii de euroobligaţiuni cu scadenţa la zece ani este estimată la 1 – 1,5 miliarde euro, analiştii anticipând scăderea randamentelor sub 4%. Reamintim că în februarie Trezoreria s-a împrumutat de pe piaţa americană, tot pe zece ani, cu 1,5 miliarde dolari. Monedele din regiune se depreciau uşor în faţa euro, cea poloneză coborând la 4,237 – 4,252 zloţi iar cea maghiară la288,9 – 291,3 forinţi. Creşterea indicelui de încredere al consumatorilor şi şefilor de companii din zona euro a avut un efect pozitiv asupra raportului euro/dolar, care a urcat ieri la 1,2935 – 1,3005, după o scădere miercuri la 1,2837 dolari. La Sibiu, euro se tranzacţiona pe iunie la 1,2950 – 1,3009, respectiv la 1,2907 – 1,2940 dolari, iar uncia de aur creştea pe iunie la 1.398 – 1.407 dolari.

După creşterea de miercuri a euro cu doi bani, ieri leul

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 2 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum o ora
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum 19 minute
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

Tomac prezintă un răspuns de la comisarul european pentru afaceri interne în care spune că România are un sistem de gestionare a frontierelor de înaltă calitate: Votul de opoziţie al Austriei la aderarea în Schengen a fost un abuz evident

News.ro acum o ora
Liderul PMP Eugen Tomac prezintă un răspuns dintr-o scrisoare pe care a primit-o de la comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson în care precizează clar că România are un sistem de gestionare a frontierelor de înaltă calitate. „Prin u

Roland Garros: Sorana Cîrstea, învinsă în runda inaugurală – Eliminare la tiebreak

HotNews acum o ora
Sorana Cîrstea a ratat marți prezența în turul al doilea de la Roland Garros, după un meci extrem de dificil în fața rusoaicei Anna Blinkova (55 WTA), care s-a impus cu scorul de 6-3, 3-6, 7-6(5). Sorana CirsteaFoto: COREY SIPKIN / AFP / Profimedia

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 3 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum o ora
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum 4 ore
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Capital social mai mare cu 350 milioane lei pentru One United. Ce înseamna asta pentru investițiile în derulare

Wall-Street.ro acum 59 minute
Acţionarii One United Properties au aprobat marţi operaţiunea de majorare a capitalului social cu aport în numerar pentru atragerea a 350 de milioane de lei, în vederea finanţării următoarei etape de creştere a companiei, cvorumul AGA fiind de peste

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/21°
mie.

12°/23°
joi

13°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

14°
mar.

13°/18°
mie.

13°/19°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

12°/21°
mie.

12°/20°
joi

11°/19°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

20°
mar.

11°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/26°
vin.

15°/25°