Nu scriu aceste randuri cu bucurie. Cu o viteza ametitoare, conducerea PDL se indreapta spre un autoritarism dezolant si profund nelinistitor. Scriu acest articol pentru a exprima o sincera ingrijorare si o fierbinte speranta.
Se rostesc vorbe dure, criticilor li se promite ca, odata exclusi, vor deveni "praf si pulbere". Se ard podurile comunicarii in numele unor imperative monolitice de o frapanta desuetudine.
Sunt ingrijorat ca oameni de admirabila tinuta intelectuala si morala sunt amenintati in aceste zile cu excluderea din PDL pentru faptul ca au spus public ceea ce gandesc. Se vehiculeaza o conceptie pe care eu o socot anacronica despre “disciplina de partid”. Sunt ingrijorat pentru ca asistam, mi-e teama, la revenirea unor metode pe care, cel putin in spatiul dreptei democratice din Romania, le credeam apuse. Ca un Crin Antonescu ii afuriseste pe cei care indraznesc sa-l conteste, nu ma mira. Dar ma mira si ma ingrijoreaza sa observ reactii similare in acea zona pe care o socot emancipata de puseurile de tip comunist.
Citiţi mai mult: Monica Macovei: „Un partid greșește fundamental când își sancționează membrii pentru opinii exprimate liber”
De-a lungul anilor, am scris pe larg despre natura leninismului si a versiunii sale exacerbate care a fost stalinismul. Viziunea bolsevica este una intoleranta, exclusivista si manicheista, deci una care imparte universul politic de o maniera ireductibila in prieteni si dusmani. Leninismul este monoton si monocrom. Cultiva monologul si detesta dialogul. Diferenta cruciala dintre bolsevici si socialistii democratici era tocmai definirea calitatii de membru de partid. Pentru comunisti, disciplina era una de fier, inflexibila si coercitiva. Nu era acceptata niciun fel de abatere de la linia dictata de “organele superioare”.
PDL nu este, nu trebuie sa fie un partid de tip bolsevic in care
