Săptămâna trecută scriam despre tâmpeniile pe care primarul Dumitru Pantazi le aruncă pe piață. Atunci mă cruceam de ideea de a obliga agenții economici cu terase să aibă umbrele inscripționate cu sigla Primăriei, astăzi mă minunez de ultima fiță în materie de investiții: desființarea unui părculeț de copii pentru a se putea construi altul.

Nu râdeți. Edilii pășcăneni s-au gândit la locurile de joacă pe care le-au promis în programul electoral și în lista de investiții de anul acesta. Neavând probabil fonduri pentru realizarea acestora au venit cu o găselniță tipic românească: dezasamblează locul de joacă din fața blocului C5 și îl amplasează pe o locație din preajma blocului L1 (lângă Piața Deal).

Pentru a justifica această hotărâre aberantă, din punctul meu de vedere, viceprimarul Vasile Axinte a dat vina pe un grup de pensionari care s-au plâns la Primărie că locul de joacă de la C5 e prea gălăgios și deci trebuie musai transformat într-o parcare după cum vor pensionarii sau spațiu verde după cum își dorește viceprimarul Axinte.

Eu am copilărit în acea zonă și probabil că genunchii și coatele mele cunosc bine fiecare bucățică din acel loc de joacă. De când mă știu acolo au fost, de-a lungul timpului, balansoare, scrâncioabe, bărcuțe (ah fruntea mea!), un trenuleț, un teren de fotbal, băncuțe și mult spațiu verde. Pe acele vremuri, când la televizor era „Mihaela”, „Pătrățel” sau „Lolek și Bolek” la ora 8 fără un sfert și nu existau tablete, calculatoare sau internet, toți copiii, și eram mulți (blocurile C3,C4,C5, T1, A 6 și cel în care este magazinul Lorimer) ne adunam în acel părculeț: unii la fotbal alții în scrâncioabe, alții jucau urmărire, leapșa, lapte gros, nouă pietre, frunza, cartoane sau multe altele. Vă imaginați cam ce scandal era în fiecare zi. A și să nu uit că nu existau interfoane la scări și nici telefoane mobile, astfel