Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Preotul Valeriu Balica, numit protopop de ÎPS Ciprian

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 30 mai 2013 ·

Înaltpreasfinţia Sa Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a fost ieri în Focşani pentru a susţine prima conferinţă semestrială din acest an, cu tema „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“. De asemenea, el l-a numit pe preotul Valeriu Balica în funcţia de protopop al Protoieriei Focşani I.

La întâlnirea de ieri, ce a avut loc chiar în biserica părintelui Balica, respectiv Biserica Donie, au fost prezenţi aproape 100 de preoţi, care au luat cunoştinţă de noua conducere de pe plan local. „Astăzi (n.r.-ieri) a fost organizată prima conferinţă preoţească la care au participat preoţii de la Protoieria I Focşani cu prezenţa Înaltpreasfinţitului Ciprian. A fost prima conferinţă de acest gen la Focşani de la instalarea Înaltului ca Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei“, ne-a declarat părintele Valeriu Balica.

„Este adevărat că am fost numit de către ÎPS Ciprian, protopop al Protoieriei I Focşani. Astăzi am fost învestit oficial şi recomandat preoţilor din Protoierie. Nu mai sunt chiar tânăr şi, poate, mi se pare puţin dificilă această misiune, ne-maiavând elanul pe care îl aveam la 20-30 de ani. Probabil că s-a ţinut cont de activitatea mea în 30 de ani de preoţie, de realizările mele şi aici şi la parohia de la Călieni unde am fost preot“, a adăugat părintele. În urmă cu câţiva ani, s-a decis ca fiecare an să fie dedicat unei anumite steme liturgice sau de învăţătură de credinţă. Anul acesta este închinat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Conferinţa preoţească de ieri a fost susţinută de preotul profesor Ionel Ene, cu aportul altor doi preoţi. „Împăratul Constantin este cel care a dat celebrul edict de la Milan din anul 313 prin care s-a consfinţit libertatea creştinismului în Imperiul Roman şi este şi cel care a reuşit să-i adune pe toţi reprezentanţii bisericii la primul Sinod de la Niceea din anul 321“, ne-a spus preotul protopop Valeri

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 10 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 5 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 6 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 3 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 3 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°