Complexul Energetic Oltenia nu mai are director la Divizia Financiară. Cel care a ocupat funcţia, Daniel Pităroiu, a demisionat în cursul după-amiezii de joi, invocând motive personale. Speculaţii pe seama acestei demisii au apărut rapid, cea mai interesantă dintre ele fiind că a demisionat de teamă. O eventuală modificare a structurii Directoratului a fost premeditată cumva încă din cursul zilei, când managerul CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a precizat că măsurile luate în ultima vreme au fost întoarse împotriva directorilor de către sindicate şi folosite ca motive de instigare a salariaţilor la proteste.
Demisia lui Daniel Pităroiu a fost pusă pe seama protestelor organizate de sindicatele miniere conduse de Marin Condescu, mai ales că renunţarea sa la funcţia de director al Diviziei Financiare a venit la doar câteva ore de la încheierea mitingului. Decizia sa a fost prezentată în faţa colegilor din Directorat, majoritatea fiind uimiţi că acesta a renunţat la una dintre cele mai importante funcţii din cadrul Complexului Oltenia. Cerându-i-se explicaţii, acesta a spus destul de sec faptul că recurge la demisie „din motive personale”, atitudinea destul de retrasă a acestuia fiind destul de neobişnuită, contrastând cu modul său mult mai exaltat de a pune problema în alte situaţii.
Ipoteză: demisionar din cauza protestelor
Colegii săi au observat mai mult un sentiment de teamă care l-a încercat pe Pităroiu, lucru care a făcut să apară varianta că ar fi demisionat pentru că numele său a apărut pe pancartele fluturare de sindicalişti la mitingul de protest. Ipoteza, deşi plauzibilă, este una care nu stă prea bine pe picioare pentru că este greu de crezut că pe un individ cocoţat atât de sus într-o funcţie din CEO ar fi putut fi speriat de nemulţumiţii din stradă, mai ales în condiţiile în care efectul acestei mişcări la nivelul întregii companii va fi,