Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Washington Post: Cecenul ucis de FBI în timpul unui interogatoriu nu era înarmat

Publicat in Gandul, joi 30 mai 2013 ·

Bărbatul de origine cecenă ucis săptămâna trecută în Florida (sud-est), în timpul unui interogatoriu al FBI pentru presupuse legături cu autorii atentatului de la Boston, nu era înarmat, informează Washington Post miercuri, citat de AFP.

Ibraghim Todaşev, în vârstă de 27 de ani, a fost împuşcat mortal la 22 mai, după două ore de interogatoriu, de către agenţi federali, în apartamentul său din Orlando, în timp ce încerca - probabil - să atace un anchetator.

Cu puţin timp înainte să moară, el a recunoscut implicarea sa într-o crimă triplă comisă, potrivit lui, pe 11 septembrie 2011, împreună cu Tamerlan Ţarnaev, cel mai mare dintre fraţii acuzaţi de comiterea atentatul din 15 aprilie, soldat cu trei morţi şi 264 de răniţi în timpul maratonului de la Boston (Massachusetts, nord-est).

După incident, oficiali ai forţelor de ordine au afirmat că tânărul a scos un cuţit şi a încercat să intre în posesia pistolului unui agent al FBI.

Potrivit Washington Post, un reprezentant al forţelor de ordine a dat asigurări că Todaşev, înainte să fie împuşcat mortal, l-a agresat pe un agent FBI, răsturnând masa în faţa lui, însă nu avea asupra sa nici arme, nici cuţit. De altfel, Todaşev a fost împuşcat după mai multe ore de interogatoriu.

Întrebat de AFP dacă Ibraghim Todaşev a fost înarmat sau violent, purtătorul de cuvânt al FBI, Paul Bresson, a refuzat să comenteze cazul, anunţând că o anchetă internă este în desfăşurare, într-un comunicat publicat miercuri seara. El a mai dat asigurări că "FBI va trata serios orice incident ce ar implica agenţii de-ai săi".

Imediat după moartea lui Todaşev, tatăl tânărului, intervievat de posturi locale de televiziune, a pus la îndoială versiunea poliţiştilor. "Cum a putut să atace un agent, mai ales cu un cuţit, dacă ei erau cinci sau şase în casă, aşa cum au spus (poliţiştii)?", s-a întrebat tatăl tânărul

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum o ora
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 3 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

NBC News: Cum impulsionează Elon Musk politica de extremă-dreapta din întreaga lume / Influenţa globală a miliardarului / Pe listă se află şi România

News.ro acum 2 ore
Miliardarul Elon Musk a încurajat mişcările politice, politicile şi administraţiile de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, potrivit unei analize a activită

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 2 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 3 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°