Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Termen prelungit până la 25 iunie pentru declararea la Finanţe a veniturilor din activităţi agricole

Publicat in Alba24, joi 30 mai 2013 ·

Persoanele fizice care realizează venituri din activităţi agricole determinate pe bază de norme de venit mai au o lună la dispoziţie pentru depunerea declaraţiei (Formularul 221) la Finanţe. Termenul a fost prelungit până la data de 25 iunie 2013, modificare intrată în vigoare în această săptămână, după data limită iniţială (27 mai).

Reamintim că legislaţia privind depunerea declaraţiei de venit din agricultură a determinat crescătorii de animale şi legumicultorii din Alba şi alte zone din ţară să intre în grevă fiscală.

Potrivit Legii de aprobare a OG nr. 8/2013 pentru modificarea Codului fiscal, publicată miercuri în Monitorul Oficial, pentru persoanele fizice care obţin venituri din activităţi agricole se aplică o nouă bază de impozitare, fiind redusă cea existentă pentru creşterea oilor şi caprelor.

Prin Legea nr. 168/2013 de aprobare a OG 8/2013, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 310/29.05.2013, termenul de depunere a declaraţiei fiscale (Formularul 221) pentru persoanele fizice care realizează venituri din activităţi agricole determinate pe bază de norme de venit a fost prelungit până la data de 25 iunie 2013.

“Acest nou termen este valabil pentru toţi contribuabilii, indiferent dacă au depus sau nu declaraţia până la termenul iniţial de 27 mai 2013. În cadrul dezbaterilor parlamentare au fost aprobate amendamente care vizează modificarea unor limite referitoare la suprafeţele cultivate /capetele de animale/familiile de albine deţinute, până la care nu se plăteşte impozit precum şi nivelul anumitor norme de venit. Aceste noi valori ale normelor de venit modificate vor fi luate în considerare de contribuabili la completarea declaraţiei”, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.

În cazul contribuabililor care au depus deja declaraţia până la data de 27 mai 2013, iar limitele de neimpozitare şi/sau r

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum o ora
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 2 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum o ora
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 2 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum o ora
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Dominic Fritz, atac la PSD: Din păcate, încă este un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român. Dacă mi-ar fi spus cineva că o să stau la masă cu Sorin Grindeanu să negociez un guvern, aş fi zis că e nebun

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele USR Dominic Fritz susţine că PSD, formaţiune alături de care USR guvernează, este în continuare ”un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român”. Dominic Frit

Negrescu propune al patrulea pachet de măsuri: simplificare și fonduri europene

Mediafax acum 46 minute
România are nevoie de un stat puternic, dar eficient și modernizat. Menirea unui stat puternic este să asigure servicii de calitate pentru populație, de la protecție până la educație și sănătate, iar în același timp să corecteze discrepanțele între

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°