Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Managerii companiilor româneşti, cu încrederea la pământ

Publicat in Curierul, joi 30 mai 2013 ·

Un sondaj Ernst&Young reflectă un grad de încredere scăzut în relansarea economiei naţionale

63% dintre respondenţi anticipează un acces la credit în scădere, iar 38% din aceştia se gândesc să dezinvestească

Deşi optimismul este la un nivel record în pieţele internaţionale, mediul de afaceri româneşti este dominat de sentimente negative, spune un studiu al companiei de consultanţă Ernst&Young.

Managerii companiilor din România privesc cu scepticism atât economia mondială, cât şi oportunităţile de pe piaţa locală. Doar 37% dintre aceştia se gândesc la creşterea afacerilor, cu un procent mai puţin decât cei care consideră că este timpul să dezinvestească.

Baza de capital pentru noi proiecte şi accesul restrâns la credit sunt invocate de respondenţii autohtoni ca factor care influenţează negativ o piaţă de fuziuni şi achiziţii pe care o anticipează ca fiind slabă în următorii ani.

În timp ce 52% dintre managerii companiilor chestionaţi la nivel global se aşteaptă la o îmbunătăţire a activităţii economice pe plan internaţional, doar 26% dintre executivii din România văd un asemenea parcurs pozitiv al economiei mondiale. Dimpotrivă, 43% se aşteaptă la un declin, prin contrast cu 13% cât este cifra indicată la nivel centralizat de studiul Ernst&Young.

Accesul la capital, principala problemă

Doar 32% dintre managerii din România cred că vom avea creştere economică, numai 19% întrevăd o reducere a şomajului. Cifrele stau încă şi mai prost în ceea ce priveşte majorarea câştigurilor corporaţiilor (12%), îmbunătăţirea stabilităţii pe termen scurt (9%) şi disponibilitatea creditului (5%).

În ceea ce priveşte condiţiile de finanţare, pesimismul din România este radical opus faţă de climatul favorabil din pieţele internaţionale. În timp ce la nivel global 50% văd valabil din ce în ce mai mult credit, în România numai

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă duminică, în şase judeţe şi în Capitală/ La începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se extinde şi se intensifică, în special în jumătatea de sud a ţării

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şase judeţe şi Capitala se vor afla duminică sub atenţionare cod galben de caniculă, urmând ca, la începutul săptămânii viitoare, valul de căldură să se extindă şi să se intensifice, în special în ju

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum o ora
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 3 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 2 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 2 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 2 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 3 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 11 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 5 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

O curte de apel americană a anulat acordul privind pedeapsa negociată pentru „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O curte de apel americană a anulat din nou, vineri, acordul privind pedeapsa negociată pentru Khalid Sheikh Mohammed, considerat „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001, amânând încă o dată des

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°