Acţiunea umanitară „Cina Creştină”, organizată de Asociaţia Rosa Multiflora (preşedinte Costel Avram) şi de PNL Petrila (preşedinte interimar Costel Avram) a debutat ieri, 30 mai, la Petrila, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara şi şeful liberalilor din judeţ, Mircea Ioan Moloţ.
Reamintim că la începutul lunii acesteia, în satul petrilean Răscoala s-a înfiripat ideea acestei acţiuni lunare pentru toate localităţile Văii Jiului, gest menit să vină în ajutorarea persoanelor care au posibilităţi financiare reduse, aflate la limita sărăciei. Şi cum în Valea Jiului există foarte multe familii şi persoane care trăiesc într-o sărăcie lucie, astfel de acţiuni umanitare trebuie repetate de către câţi mai mulţi oameni care-şi pot permite să-i mobilizeze şi pe alţii.
Cum „vorba multă e sărăcia omului”, cetăţenii aşteptau să primească alimentele, Mircea Ioan Moloţ nu a mai ţinut un discurs înainte de acţiune, specificând că amână dialogul cu presa după ce oamenii îşi vor primi pachetele. Nici Costel Avram nu s-a întins la vorbă, conform dictonului „Fapte, nu vorbe!”, şi din respect faţă de oamenii care aşteptau nerăbdători să-şi primească pachetul cu alimentele a ţinut un speach scurt, rezervat, menit mai mult ca să explice ce are în vedere pentru viitorul apropiat cu această Cină Creştină: „În Săptămâna Patimilor, organizaţiile PNL din Valea Jiului au strâns din cotizaţiile celor înscrişi bani pentru 500 de pachete cu alimente. Am promis atunci că în fiecare lună la organizaţia PNL Petrila vom face o cină creştină. Dacă pentru astăzi avem zece familii, care se vor bucura de alimente, poate de luna viitoare vom avea mai mult. Cert este un singur lucru: oamenii i-am ales dintre cei mai necăjiţi. Începând de luna viitoare voi face un parteneriat cu presa, iar fiecare dintre posturile de televiziune sau publicaţiile scrise îmi va da 1