O femeie bolnavă de cancer din Constanţa a fost adusă duminică dimineaţa cu ambulanţa la Secţia de oncologie din cadrul Spitalului Judeţean din Craiova. Să nu-i spunem „pacientă“, să-i spunem pe nume: Adriana Meriuţă, în vârstă de 41 de ani, un om făcut din carne, oase şi dureri, ca dumneavoastră şi ca mine.

Starea femeii s-a înrăutăţit, aşa că medicii au trimis-o înapoi acasă, la Constanţa, dar rudele şi-au dat seama că nu au o altă alternativă de transport decât tot o ambulanţă. Motivul este simplu de explicat, iar cine a văzut măcar o dată în ce stare se află un bolnav de cancer în fază terminală poate înţelege foarte simplu de ce nu au putut să o ducă cu trenul.

Totuşi, reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă au refuzat să pună la dispoziţie o salvare, pe motiv că ambulanţele sunt făcute pentru urgenţe, iar un bolnav de cancer în fază terminală nu reprezintă o urgenţă. În fond, din moment ce femeia era pe moarte, ce mai conta cu ce se duce acasă şi în ce stare ajunge acolo? Ce importanţă avea dacă urma să fie transportată cu microbuzul, cu autobuzul, cu taxiul sau cu autostopul? Adriana Meriuţă, un om obişnuit care şi-a plătit taxele, ca şi noi, putea la fel de bine să mai aştepte puţin pe o bancă din faţa spitalului. Putea să stea acolo o zi, două, trei, cât era necesar pentru ca, la final, să fie trimisă acasă într-o cutie. Cel puţin aşa ar fi fost mai simplu.

„Pacienta nu era un caz de urgenţă. Legea nu ne permite ca noi să o transportăm acasă“, şi-a justificat refuzul Iulia Stănculescu, directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Dolj. Lucrurile nu s-au oprit aici. Medicul Florinel Bădulescu, profesor universitar doctor din cadrul Secţiei de oncologie a Spitalului Judeţean din Craiova, a hotărât să plătească din buzunarul lui 1.000 de lei unei firme, pentru ca Adriana Meriuţă să fie transportată acasă în viaţă. „Nu vreau ace