Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO VIDEO Nuntă de campioni la Reşiţa

Publicat in Adevarul, joi 30 mai 2013 ·

S-au cunoscut la sala de antrenament şi au ajuns să-şi întemeieze o familie împreună. Cei doi au şi o fetiţă, Natalia, pe care au botezat-o cu acelaşi prilej

Lotul Olimpic al României de lupte s-a reunit la Reşiţa

Municipiul nu a găzduit vre-o competiţie notabilă în acest sens, ci cu toţii s-au reunit la nunta celor doi colegi ai lor de lot. Întors recent de la Campionatul European cu performanţa locului 5 la categoria sa, Andrei Franţ, multiplu campion naţional, şi-a unit destinele cu Diana Mudrag, campioană naţională şi ea, ba chiar medaliată la europenele de juniori, prilej cu care colegii lor de la Lotul Olimpic de Lupte au ajuns la Reşiţa.

Momentul a fost unul de suflet în lumea sportului cărăşean. Diana Mudrag şi Andrei Franţ, doi dintre cei mai valoroşi reprezentanţi ai şcolii reşiţene de lupte, şi-au unit destinele în faţa Domnului, la biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril“ sau „Biserica de la Petru Iacob“ din centrul Reşiţei. A fost practic o dublă sărbătoare, pentru că Diana şi Andrei şi-au botezat cu acest prilej şi fetiţa, pe micuţa Natalia. După ceremonie, cei trei sarbatoriti si invitatii lor au petrecut pe cinste, la restaurantul resitean Capitol. Alături de cei doi campioni a fost şi antrenorul Adrian Dacica, cel care i-a descoperit şi îndrumat pe calea performanţei. Cei doi miri recunosc că emoţiile au fost mai mari acum decât în concursuri.

„Emoţiile sunt diferite, bineînţeles. Întotdeauna am ştiut să separ viaţa personală de concurs şi într-adevăr sunt nişte emoţii puternice, cele pe care le-am simţit în momentul în care am păşit în biserică alături de soţul meu, în momentul când mi s-a pus verigheta, când a fost fetiţa noastră botezată, sunt nişte momente pe care nu aş putea să le descriu în cuvinte. Pur şi simplu este ceva magic, ceva în acelaşi timp şi foarte spiritual“ spune Diana. „Emoţiile au fost mai mari ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 8 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 6 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 6 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 12 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 11 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 10 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°