Statul român are o lungă tradiţie de ţepe în materie de lucrări publice. De drumuri, în general. De fier, în special. De la “afacerea Stroussborg” din secolul 19, de pe timpul primului rege, s-au consumat nenumărate alte afaceri necurate, de calibre importante. Nici una n-a putut însă să egaleze “ţeapa secolelor”: contractul Bechtel. Cu costuri de un miliard şi jumătate pentru vreo 50 de kilometri – impracticabili – de autostradă, acesta va rămâne în anale ca o culme a prostiei şi incompetenţei guvernanţilor care au gestionat-o.
Acest contract istoric a fost semnat în timpul guvernului Năstase, ca un semn de bunăvoinţă pentru admiterea noastră în NATO, ratată la Madrid de Constantinescu. N-ar trebui să ne mirăm, precum făcea inocentul Băsescu în prima sa campanie prezidenţială, când îi acuza pe demnitarii străini care veneau la Bucureşti să-şi ia “tainul”. Tainul s-a luat, slavă Domnului, şi în timpul mandatelor sale. Pentru că lobby-ul pentru interesele economice face parte din strategia marilor puteri şi nimeni nu se jenează să sugereze sau să transmită direct care este “preţul” unei decizii politice. Privind lucrurile din perspectiva actuală, contractul era unul aproape onest, costul a peste 350 kilometri de autostradă ce ar fi legat Coridorul IV Paneuropean, fiind de dimensiunea celui plătit doar pentru a şaptea parte din traseu, iar termenul de execuţie fiind de doar patru ani. În condiţii “normale”, până la finele deceniului ar fi trebuit să beneficiem de o legătură rapidă între Borş şi Braşov, conectându-ne la rutele europene care ajunseseră de mult în Ungaria.
De ce nu s-a întâmplat aşa? Pentru că în 2004 guvernul semnatar a fost înlocuit de unul compus din cel mai mare număr de miniştrii incompetenţi din câţi am avut în ultimii 20 de ani. Iar cei mai troglodiţi dintre aceştia au fost furnizaţi chiar de noul preşedinte Băsescu (cel c
