Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moda şi cultura Africană au ajuns la Iaşi. Vineri se deschide expoziţia pe această temă la Institutul Francez

Publicat in 7Est, joi 30 mai 2013 ·

Atmosfera continentului African este prezentă pentru o zi la Iaşi. La Institutul Francez se pot vedea fotografii care prezintă modă africană.

Fotograful surprinde tradiţia şi obiceiurile acestui continent în imagini artistice. Tot despre Africa va povesti la Universitatea "Cuza" şi un preot care este misionar în Kenya.

Cultură şi îmbrăcămintea Africii pot fi analizate în aceste zile la Iaşi. Moda africană este expusă prin obiectivul lui Frédéric de la Chapelle, un renumit fotograf pentru modul în care surprinde detaliile ţinutelor în fotografiile sale. Expoziţia cu imagini de modă se deschide vineri la Institutul Francez.Sursa de inspiraţie este tradiţia africană.

“Este modă africană în mod special modă prezentată în africa centrală şi de vest. Sunt regiuni asupra cărora lucrez foarte mult. Vorbim despre o modă italiană, franceza, americană, fiecare dintre aceste mode au ceva caracteristic în funcţie de clima lor şi de modul de viaţă. “ a declarat fotograful Frédéric de la Chapelle.

Despre viaţa din Africa vine să vorbească şi un preot catolic, misionar în Kenya. Eugen Blaj va prezenta vineri activitatea lui şi a voluntarilor în cadrul unei întâlniri la "Universitaea Al. I. Cuza". Oricine poate analiza experienţele africane, prezentate la Iaşi. Atmosfera continentului African este prezentă pentru o zi la Iaşi. La Institutul Francez se pot vedea fotografii care prezintă modă africană.

Fotograful surprinde tradiţia şi obiceiurile acestui continent în imagini artistice. Tot despre Africa va povesti la Universitatea "Cuza" şi un preot care este misionar în Kenya.

Cultură şi îmbrăcămintea Africii pot fi analizate în aceste zile la Iaşi. Moda africană este expusă prin obiectivul lui Frédéric de la Chapelle, un renumit fotograf pentru modul în care surprinde detaliile ţinutelor în fotografiile sale. Expoziţia cu imagi

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Victor Negrescu: Social-democraţii au cele mai notabile rezultate în politică externă

News.ro acum 27 minute
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu afirmă că social-democraţii au cele mai notabile rezultate în politică externă, enumerând aderarea completă la spaţiul Schengen, intrarea în programul american Visa Waiver şi ”prezenţa în marile capitale occiden

Armata iraniană a fost dotată cu o mie de drone noi. Mişcarea, cu puţin timp înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă

Mediafax acum 56 minute
O mie de drone noi au fost livrate luni armatei iraniene. Livrarea are loc cu puţin timp înainte de revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump, un critic important al iranienilor.

O nouă ediție a titlurilor de stat Tezaur începe luni! Dobânzi neimpozabile de până la 7,8%

Ziua Constanta acum o ora
Românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, disponibile începând cu 13 ianuarie 2025, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, dobânzile fiind de 7%, 7,5% și 7,8%. Valoarea nominală a titlurilor este de 1 leu, iar veniturile sunt neimpozabile. Românii p

Preşedintele croat Zoran Milanovic, critic al UE şi al NATO, a obţinut un nou mandat

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, un critic al Uniunii Europene şi al NATO, susţinut de opoziţie, a câştigat cu o majoritate covârşitoare un nou mandat de cinci ani, duminică, învingându-l pe candidat din partea partidului conservator aflat la

Rusia nu va ataca ţările NATO, dar Alianța e de vină pentru degradarea relației cu Moscova, spune un diplomat rus

HotNews acum 42 minute
„Relaţia dintre Rusia şi NATO nu doar că se află la cel mai coborât nivel de la sfârşitul perioadei Războiului Rece”, a declarat un diplomat rus de rang înalt într-un interviu pentru Izvestia, potrivit TASS, citat de News.ro. „Alianţa urmăreşte în m

Australian Open. Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur al turneului

Mediafax acum o ora
Sorana Cârstea, aflată pe locul 72 în topul mondial, a întâlnit-o pe Elina Svitolina, locul 29. Svitolina s-a impus în două seturi, 6-4, 6-4. Turneul din Australia va ţine până pe 26 ianuarie. Cinci jucătoare de tenis din România au fost pe tabloul

Volodimir Zelenski vrea să trimită pompieri în Los Angeles pentru a ajuta la stingerea incendiilor. „Ucrainenii îi pot ajuta pe americani să salveze vieţi”

HotNews acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus, duminică seara, să trimită pompieri ucraineni în California, unde incendiile devastează zona Los Angeles, relatează AFP, preluată de News.ro. Zelenski a anunţat că l-a însărcinat pe ministrul său d

Ministrul Sănătăţii, despre reducerile de cheltuieli: Cred că trebuie să menţinem instituţia funcţională / Vom găsi soluţii să continuăm cu acordarea asistenţei medicale, chiar dacă anumite tipuri de de servicii nu pot fi plătite suplimentar

News.ro acum 10 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmă că reducerea cheltuielilor, aşa cum a cerut premierul în pregătirea bugetului pentru anul 2025 şi diminuarea deficitului, ar însemna reducerea investiţiilor din Sănătate. Ministerul are în subordine sp

Producătorul olandez de vopsele şi lacuri AkzoNobel va concedia până la 16% din forţa sa de muncă din Franţa

News.ro acum o ora
Producătorul olandez de vopsele şi lacuri AkzoNobel, cunoscut pentru brandul Dulux, a anunţat un plan de reorganizare care include concedierea a până la 211 angajaţi în Franţa, reprezentând aproximativ 16% din forţa sa de muncă din această ţară, tra

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°