Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiect „Voluntariat pentru promovarea constituirii unei zone de agrement în Municipiul Arad – Canal Mureşel”

Publicat in Glasul Aradului, joi 30 mai 2013 ·

Asociaţia pentru Promovarea Valorilor Naturale şi Culturale ale Banatului şi Crişanei „Excelsior” va organiza în data de 31.05.2013 începând cu orele 09:30, un marş tematic, desfăşurat în cadrul proiectului „Voluntariat pentru promovarea constituirii unei zone de agrement în Municipiul Arad – Canalul Mureşel”. Proiectul este finanţat prin programul Tineret în Acţiune – iniţiative ale tinerilor şi se va îmcheia la aceeaşi dată.

Tema marşului tematic este: „Team Green! Vino în echipa verde!”. Organizatorii marşului practic doresc să scoată în evidenţă nevoia de a amenaja noi spaţii verzi în Municipiul Arad, care este văduvit de astfel de zone atât de necesare pentru relaxare şi sport comunităţii locale, în special locuitorii din cartierele mai îndepărtate de râul Mureş, care sunt cartierele Confecţii, Cadaş, Pârneava, Bujac, Gai şi chiar Vlaicu şi Micălaca. La marş vor participa pe lângă organizatori, şi voluntari de la Centrul de plasament Sântana, cercetaşii României – Centrul Local „Phoenix” Arad, studenţi de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi alţii. Marşul se va deplasa de la Piaţa Avram Iancu spre Piaţa Podgoria şi înapoi.

În timpul marşului, vor fi purtate bannere inscripţionate cu imagini ale Canalului Mureşel, asa cum se prezintă acesta începând de la Complexul Comercial Jackson şi până la ieşirea din zona de locuinţe a oraşului, precum şi imagini cu felul în care s-ar putea prezenta canalul dacă ar fi amenajat ca zonă verde cu pistă în care este prezentată iniţiativa „Team Green! Vino în echipa verde!”.

După marşul tematic, organizatorii se vor întâlni cu presa locală pentru a rpezenta şi alte rezultate ale proiectului, în special rezultatele sondajului de opinie desfăşurat în zona cartierului Confecţii, în care locuitorii riverani ai Canalului Mureşel sunt invitaţi să îşi exprime punctul de vedere în ceea ce priveşte modu

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 28 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 8 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 3 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 5 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°