Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salariul managerului “Cupru Min”, subiect de discuții aprinse. Suma vehiculată de Guvern ar fi de 10 ori mai mare decât cea reală

Publicat in Alba24, joi 30 mai 2013 ·

Salariul managerului “Cupru Min” Abrud a reușit să devină în aceste zile motiv de discuții aprinse atât la nivel local cât și central. După ce Guvernul României a făcut publică miercuri lista pe care se regăsea indemnizația în cuantum lunar de 45.000 de lei ( 10.000 de euro) a directorului “Cuprumin” reacțiile nu au întârziat să apară. Cel care a deținut până acum o lună această funcție, Lucian Vasilache, asigură că salariul încasat de el nu a depășit niciodată 1000 de euro pe lună iar afirmațiile acestuia sunt întărite de cele ale ministrului Economiei Varujan Vosganian: “Salariul directorului “Cupru Min” este aproape de 10 ori mai mic față de suma vehiculată”.

Directorul general al “Cupru Min” a câştigat, în medie, în perioada ianuarie – aprilie, 4.700 de lei brut, de zece ori mai puţin decât suma vehiculată, iar membrii Consiliului de Administraţie sunt plătiţi cu 10 euro pe şedinţă şi nu cu 1.000 de euro, a declarat, joi, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, într-o conferinţă de presă. Acesta a subliniat că a existat o solicitare de a include o sumă maximală în ultima perioadă a anului pentru a asigura costurile eventualelor negocieri, dar, pentru a ajunge la stabilirea salariului pentru un eventual manager privat trebuie negocieri, înseamnă mandat pentru AGA şi Consiliul de Administraţie, apoi aprobare.

Afirmațiile ministrului sunt confirmate și de fostul director al “Cupru Min” Abrud, Lucian Vasilache care a transmis presei, prin vocea vicepreședintelui CJ Alba, că suma vehiclată de Guvern este total greșită: “Dânsul apărea pe listă cu un salariu de 10.000 de euro dar ne-a pus la dispoziție fluturașul de salariu și este vorba despre o leafă de 1000 de euro. Renumenația membrului în Consiliul de Administrație este de 47 de lei și un profit de 2,2 milioane de euro pe primele 4 luni ale acestui an la Cupru Min Abrud. Din punctul domnului Vasilach

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum o ora
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Cupa Mondială a Cluburilor: Chelsea este prima finalistă, după 2-0 cu Fluminense

News.ro acum 7 ore
Echipa engleză Chelsea Londra s-a calificat marţi seara în finala Cupei Mondiale a Cluburilor după ce a dispus, în semifinale, de echipa braziliană Fluminense, scor 2-0. La New York, pe MetLife Stadium, londonezii şi-au arătat intenţiile încă din st

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 10 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 8 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Peste 18.000 de persoane sunt izolate din cauza unui incendiu de vegetaţie care face ravagii în Catalonia

News.ro acum 8 ore
Autorităţile spaniole au ordonat marţi ca peste 18.000 de locuitori din provincia Tarragona din nord-est să rămână în case şi câteva zeci au fost evacuaţi, în timp ce un incendiu de vegetaţie a scăpat de sub control, mistuind aproape 3.000 de hectar

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Vremea

București
acum

23°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°