Intensificările de vânt de miercuri seară au provocat pagube la un bloc de pe bulevardul Roman Mușat. Mai multe bucăți de acoperiș au fost desprinse și riscul de a cădea peste trecători era major. Alertate la timp, autoritățile locale au intervenit prompt și au rezolvat situația.
Singurul inconvenient a fost blocarea unei porțiuni din bulevard, pe toată perioada intervenției. “În data de 29 mai, între orele 17.33- 19.50, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Roman a intervenit pentru degajarea a aproximativ 30 de metri pătrați de țiglă ce risca să se prăbușească pe trotuar, de pe acoperișul blocului 33 de pe bulevardul Roman Mușat. Pentru desfășurarea în bune condiții a activității echipei, SVSU a fost acordat sprijinul a două echipaje ale Poliției Locale Roman, asigurându-se dirijarea circulației. Precizăm că intervenția SVSU Roman a fost sprijinită și de o echipă de constructori aflată în zonă și că nu au existat alte pagube materiale”, a afirmat Constantin Cudalb, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Roman.
Vântul puternic a mai făcut probleme romașcanilor. În 2011, a smuls un acoperiș de pe strada Libertății, iar în 2012, un arbore de pe strada Tineretului a căzut peste un bloc, distrugând mai multe balcoane și geamuri.
Intensificările de vânt de miercuri seară au provocat pagube la un bloc de pe bulevardul Roman Mușat. Mai multe bucăți de acoperiș au fost desprinse și riscul de a cădea peste trecători era major. Alertate la timp, autoritățile locale au intervenit prompt și au rezolvat situația.
Singurul inconvenient a fost blocarea unei porțiuni din bulevard, pe toată perioada intervenției. “În data de 29 mai, între orele 17.33- 19.50, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Roman a intervenit pentru degajarea a aproximativ 30 de metri pătrați de țiglă ce risca să se prăbușeas