Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu Jiu sărbătorește anul acesta împlinirea a 65 de ani de la înființare. Pentru a marca evenimentul, „Doina Gorjului” îi invită pe toți cei care iubesc muzica populară la spectacolul folcloric „Cântă Gorjul toată țara”, care va avea loc la Sala Palatului din București, în această seară, începând cu orele 19.30.
La evenimentul aniversar vor fi prezenți unii dintre cei mai mari interpreți ai folclorului românesc, membri ai ansamblului, dar și alți artiști ai scenei românești. Printre cei care vor urca pe scenă se numără Niculina Stoican, Maria Loga, Gheorghe Roșoga, Ion Ghițulescu, Victorița Lăcătușu, Mirela Constantin, Olguța Berbec, precum și marii actori Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Jean Paler sau Adriana Trandafir.
Și de această dată, orchestra „Doinei Gorjului” va fi condusă de către cei doi mari dirijori ai Gorjului, Marcel Parnica și Aurel Blondea, iar dansatorii ansamblului își vor desfășura activitatea sub îndrumarea maestrului Valeriu Saraolu.
Oficiali din țările arabe, participanți la eveniment
Potrivit organizatorilor, la evenimentul din această seară vor participat atât fostul ambasador al României în Emiratele Arabe, Aurel Turbăceanu, cât și alți oficiali și ambasadori din Țările Arabe. Pentru a da un plus de spectaculozitate evenimentului, organizatorii vor amenaja la Sala Palatului și un stand unde vor fi expuse costume tradiționale din județul Gorj. „Standul unui meşteşugar ne reprezintă pe noi în ceea ce înseamnă portul popular; mi-a venit ideea ca un asemenea stand să fie pus la Sala Palatului atunci când Doina Gorjului va oferi un spectacol cu prilejul aniversării a 65 de ani de activitate. Sperăm să fim onoraţi de cel puţin 14 ambasade din Emiratele Arabe Unite. Vreau să îi mulţumesc domnului Aurel Turbăceanu pentru sprijinul pe care ni l-a oferit”, a spus Ion Călino