„Rănile deschise” ale Bucureştilor
Nu ne arogăm în nici un caz un „dar al profeţiei”, dar poate cititorii acestei rubrici au remarcat că, în dese rânduri, ocupându-ne de diferite străzi ale Bucureştilor, am atras atenţia asupra faptului că, în bună măsură, Capitala a devenit un „oraş al ruinelor”, multe din casele sale nu numai că constituie discordanţe în peisajul său, ci, pur şi simplu, datorată fie neglijenţei, fie felului superficial în care au fost făcute lucrările de restaurare, constituie adevărate „răni” în „corpul Bucureştilor”, numeroase imobile, între care nu puţine de patrimoniu, fiind în pericol de a se prăbuşi, reprezentând astfel un adevărat pericol public.
De altfel, specialişti, arhitecţi, numeroase organizaţii civice au făcut, de ani buni, un apel la rezolvarea, prin diferite mijloace, a acestei probleme vitale a Bucureştilor, care, pur şi simplu, îi grevează viitorul, cele mai multe dintre ele rămânând fără ecou, sau ducând la adoptarea unor măsuri doar parţiale, cele mai multe căzute în uitare.
Maidane şi şantiere
De fapt, Bucureştii nu au dus niciodată lipsă de ruine şi maidane, locuri virane datorită unor cauze naturale (cutremure) sau războaielor (bombardamente). Mărturiile de epocă menţionează, de exemplu, ravagiile cutremurului din 1802, iar, în perioadele mai noi, pe cele produse de seismele din 1940 (prăbuşirea blocului Carlton) şi 1977 („căderea” blocurilor Casata, Scala, Dunărea), dar, de cele mai multe ori, ruinele produse au fost înlăturate în scurt timp prin deschiderea unor şantiere.
Si bombardamentele au avariat imobile şi clădiri publice ale oraşului, după Primul Război Mondial (multă vreme teroarea „Zeppelinelor” stăruind în memoria bucureştenilor), dar, mai ales, după cel de al Doilea, în special ca rezultat al „preciziei” cu care aviatori americani şi-au lansat bombele. (În cartierul în c
