Unde e soarele? Unde sînt tinerii? Unde sînt fetele? Unde sînt filmele? Mă rog, alea remarcabile... Şi unde e Ryan Gosling?! La ultima întrebare – dintre cele care au bîntuit croazeta în acest an – a fost cel mai uşor de răspuns, chit că răspunsul a venit cînd nimeni nu mai voia să ştie de el.

Vremea împuţită de anul trecut a fost parcă şi mai împuţită – vînt şi ploaie, ploaie şi vînt – de data asta, fără pauză, cel puţin în primele zile. Negrişorii de pe Rue d’Antibes au făcut mici averi vînzînd umbrele de unică folosinţă – în sensul că degeaba te chinui să le deschizi a doua oară –, pentru ca, spre final, să pună la bătaie pălăriile de paie şi ochelarii de soare. Căci da, la un moment dat, a ieşit soarele, dar să nu anticipăm.

Pre-festival – al 10-lea pentru sus-semnatul, al 66-lea pentru restul lumii –, cei de la Cahiers du cinema se lamentau à propos de viitorul filmului... Un singur regizor sub 40 de ani în acest 2013 musonic – mexicanul (născut în Barcelona) Amat Escalante, care avea să cîştige premiul de regie cu parţial admiratul, parţial fluieratul Heli. Sigur, n-au fost la fel de mulţi moşnegi – pardon, veterani – ca-n 2012 (Haneke, Kiarostami, Resnais), anul acesta doar Polanski a reprezentat bunicii), dar senzaţia de bizar rămîne, dacă ne gîndim că alde Steven Soderbergh a venit prima oară la Cannes în 1989, la 26 (!!!) de ani, cînd a şi cîştigat Palme d’Or (remarcînd, hîtru/profetic, „it’s all downhill from here...“), iar fraţii Coen au împuşcat premiul cel mare în 1991, cînd aveau puţin peste 30 de ani. Asta ca să nu pomenim (dar, în fond, de ce nu?) de însuşi preşedintele Spielberg, premiat pentru scenariul la Sugarland Express în 1974, la 28 de ani... Tot cei de la Cahiers (dar nu numai ei) deplîngeau lipsa cucoanelor regizor din competiţie şi, în special, faptul că biata Claire Denis a fost trimisă (doar) în secţiunea secundară Un ce