Poliţiştii Secţiei 4 Timişoara efectuează cercetări faţă de un bărbat de 54 de ani, din Timişoara, suspectat că în cursul nopţii trecute, ar fi distrus prin incendiere uşa de acces a unui local din municipiu. Totodată, pe numele suspectului, jandarmii au întocmit un dosar penal pentru distrugerea a două gemuri de la clădirea în care îşi are sediul Prefectura Timiş, în cursul aceleiaşi nopţi.
La data de 29 mai, în jurul orei 16.45 poliţiştii Secţiei 4 Timişoara au fost sesizaţi despre faptul că într-un bar, situat pe strada Bogdăneştilor, un bărbat a provocat scandal, distrugând mai multe bunuri. Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii l-au identificat pe L.Petru, de 54 de ani, din Timişoara, care, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice,a provocat scandal, distrugând mai multe bunuri în respectivul bar. Suspectul a fost condus la sediul secţiei, unde i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.
Ulterior, în cursul dimineţii, la ora 06.10, poliţiştii au fost sesizaţi că geamul termopan al uşii de acces al barului a fost spart de către persoane necunoscute, iar profilul din material plastic este parţial topit. La faţa locului, poliţiştii au găsit mai multe resturi din material plastic care fuseseră arse, despre care există suspiciuni că au fost folosite pentru incendierea uşii de acces în bar. În urma investigaţiilor efectuate, în jurul orei 07.30 poliţiştii l-ai identificat pe L. Petru, fiind suspectat şi de comiterea acestei fapte. S-a stabilit că acesta ar fi aşezat mai multe bucăţi de scânduri şi sticle cu ulei din in, în faţa uşii barului, creând condiţii favorabile incendierii.
Bărbatul a fost condus din nou la sediul secţiei, unde i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prin incendiere.
L. Petru este suspectat şi de comiterea distrugerii a două gemuri de la cl