Aleşii locali vin mai aproape de cetăţeni. Începând de marţea viitoare, 4 iunie, timp de trei săptămâni, primarul Decebal Bacinschi şi consilierii locali se vor întâlni cu cetăţenii din municipiul Focşani, pentru a le asculta ”păsurile” referitoare la problemele cu care se confruntă în zona în care locuiesc. Aceste întâlniri pe cartiere cu cetăţenii sunt un prilej de identificare a pro¬ blemelor prioritare ale comunităţii şi constituie o etapă în elaborarea proiectului de buget pentru anul 2014.
Proiectul de buget trebuie înaintat către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea până pe 1 iulie. ”Primăria Municipiului Focşani a întocmit calendarul privind elaborarea proiectului de buget pentru anul 2014, urmând ca, până pe data de 1 iulie, proiectul să fie înaintat Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vrancea. Elaborarea unui buget realist, bazat pe nevoile comunităţii, nu poate fi efectuată decât prin consultarea cetăţenilor şi implicarea directă a acestora în procesul de luare a deciziilor publice, la nivelul administraţiei publice locale”, ne-a transmis Dan Cazaciuc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Focşani. Astfel, în luna iunie vor avea loc întâlniri cu cetăţenii şi cu reprezentanţii mediului de afaceri, în cele 6 zone ale municipiului, întâlniri la care vor participa specialişti din cadrul primăriei, conducerea acesteia şi consilierii locali arondaţi pe fiecare zonă.
În cadrul acestor întâlniri cetăţenii au ocazia să contribuie în mod concret la elaborarea bugetului pentru anul următor, prin identificarea problemelor ce trebuie rezolvate, ţinând cont de condiţiile specifice zonei. Totodată, au posibilitatea să-şi expună direct problemele de interes general sau, prin completarea unei fişe de proiect, să detalieze proiectul propus şi amplasamentul acestuia. Fiecare proiect va fi analizat de specialişti şi va putea fi cuprins în bu