Se ştie că multe dintre cuvintele împrumutate din turcă au căpătat în română, treptat, conotaţii negative, devenind astfel sinonimele parţiale şi depreciative ale unor cuvinte mai vechi sau ale unor împrumuturi culte mai tîrzii. Prin specializare sau prin devalorizare semantică, haznaua nu mai desemnează tezaurul, vistieria sau măcar rezervorul de apă, aşa cum mahalaua nu mai este echivalentă cu cartierul, nici alişverişul cu comerţul, nici marafetul cu talentul sau măiestria, nici tertipul cu ordinul sau proiectul. În cartea sa fundamentală, de la 1900, (Influenţa orientală asupra limbei române), Lazăr Şăineanu distingea adesea între sensul vechi, „serios“, al turcismelor şi sensul modern, peiorativ şi adesea ironic.
În cazul termenului huzur, schimbarea semantică nu e foarte spectaculoasă, dar poate fi destul de semnificativă. În româna veche, e foarte probabil ca huzur să fi avut sensurile pe care le are şi azi în turcă etimonul său huzur: „pace, linişte, tihnă“. Un „test de conotaţii“ aplicabil cuvintelor internaţionale sau celor care circulă în formă identică ori foarte asemănătoare în mai multe limbi e căutarea prin Google imagini: la comanda huzur, programul de explorare în Internet furnizează imediat peisaje esenţializate, spaţii antistres de izolare absolută şi meditaţie. Este exact ceea ce sugerează explicaţia în engleză a cuvîntului turcesc în dicţionarul Redhouse 1997: huzur – „peace of mind, freedom from anxiety“; „tranquility, peace“.
DE ACELASI AUTOR Opinologi, părerişti, părerologi Eu şi scalpul meu... Humus Mileu Pentru cuvîntul românesc, dicţionarele noastre combină în explicaţii termeni mult mai ancoraţi în concret – bunăstare, trai îmbelşugat, lipsă de griji – şi indică drept sinonime – răsfăţ, lenevie, lăfăială, îmbuibare etc. Cuvîntul e atestat în română destul tîrziu (la jumătatea secolului al XVIII-lea), în contexte care nu p
