Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiul petrece! Clasamentul Ligii 1, de pus în ramă

Publicat in Exclusiv Gorj, vineri 31 mai 2013 ·

Pandurii a terminat sezonul pe locul 2. Gorjenii sunt vicecampionii României, o adevărată performanţă. Această echipă a scris istorie şi trebuie conştientizat faptul că e foarte greu, dacă nu imposibil, ca această poveste să se poată repeta. Statutul de vicecampioni e onorific, însă impune şi respect. Bucurie şi confuzie

Remiza dintre Pandurii şi Astra Giurgiu a dus echipa olteană în Europa League. Gorjenii au terminat anul pe locul 2, un vis în care nimeni nu putea crede în urmă cu 1-2 ani. Şi totuşi, minunea s-a realizat. Meciul cu Astra a fost unul incendiar, iar la final bucuria a fost fără margini. Spectatorii au invadat terenul, jucătorii au fost luaţi pe sus de fani şi dezbrăcaţi efectiv, Târgu-Jiul fiind în sărbătoare. Este pentru prima dată când echipa olteană realizează ceva cu adevărat. Iar configuraţia clasamentului final este absolut senzaţională.

Imediat după fluierul final al meciului de la Târgu-Jiu, jucătorii şi oficialii echipei Pandurii au dat năvală pe teren şi au început efectiv să ţopăie de fericire. Fiecare se pupa cu fiecare, se luau în braţe, dansau, s-a făcut chiar şi o horă a bucuriei, după care, în momentul în care echipa se pregătea să facă turul de onoare, fanii au dat năvală pe terenul de joc. Jucătorii cu greu au scăpat de fani, au intrat la vestiare, unde au dat startul petrecerii. Din superstiţie nu s-a luat şampanie înainte de meci, însă izbânda finală a fost sărbătorită şi trăită la cote maxime. Prelungirile meciului dela Ploieştile-au dat emoţii pandurilor, mai ales că pe micul ecran umbla un zvon total neadevărat cum că Petrolul va câştiga meciul la masa verde cu Mediaş, pentru că medieşenii aveau patru eliminaţi. Dintr-o eroare s-a creat minute bune confuzie, însă până la urmă gorjenii s-au lămurit şi au continuat sărbătoarea. Dacă Petrolul ar fi câştigat, atunci gorjenii erau pe locul 3. Performanţă şi pentru ant

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 11 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 16 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 26 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°