Senatorul PSD de Suceava Neculai Bereanu solicită ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, printr-o interpelare, să reanalizeze situația celor aproximativ 1.000 de fermieri suceveni obligați să returneze subvențiile încasate. Este vorba de crescători de animale care au fost somați de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Suceava să achite subvențiile încasate în anii 2008, 2009 și 2010 întrucât la depunerea dosarelor pentru obținerea ajutoarelor financiare nu au declarat că au datorii față de autoritățile publice.
Bereanu a arătat în interpelare că unii fermieri au de returnat sume mari de bani, însă el susține că sunt și situații ridicole în care sumele nedeclarate sunt derizorii, de câțiva lei. ”Acest fenomen negativ a produs consecințe vizibile în rândul crescătorilor de animale din județul Suceava, aceștia aflându-se în imposibilitatea de a returna sumele mari de bani”, menționează Bereanu în interpelare.
El a subliniat că din 2011 obligativitatea ca solicitanții de subvenții să nu aibă datorii către autoritățile publice nu mai este inclusă în cerințele de eligibilitate ale Uniunii Europene. Senatorul social-democrat precizează că în câteva județe fermierii au avut câștig de cauză în instanță pe această problemă. Bereanu a adăugat că în județul Suceava de subvenții au beneficiat peste 21.000 de fermieri, proprietari de animale care au încasat anual în perioada 2008-2010 peste 55.696.000 de lei.
”Vă rugăm, domnule ministru, să luați în considerare aceste realități, să le analizați și să întreprindeți demersurile necesare pentru depășirea acestei situații care afectează un număr mare de crescători de animale din județul Suceava”, și-a încheiat senatorul Bereanu interpelarea către ministrul Agriculturii la care solicită răspuns în scris.
Senatorul PSD de Suceava Neculai Bereanu solicită ministru