Deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu consideră că Suceava are un argument extrem de important pentru a deveni capitala unei viitoare regiuni a României. Sanda-Maria Ardeleanu a făcut referire la Concursul Internațional de Interpretare Instrumentală “Lira de Aur”, cel mai longeviv concurs de acest gen din România. „Cine spune Suceava spune și
Deputatul sucevean a arătat că şi la ediţia de anul acesta a concursului Suceava a fost o “capitală a artei românești și internaționale”, având în vedere că au fost peste 100 de participanți din peste 15 orașe din România și Republica Moldova, precum și un juriu de prestigiu format din soliști și profesori la importante universități, academii și orchestre din Viena, Berna, București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, condus de prof. univ. dr. Viorel Munteanu, compozitor, muzicolog, fost rector al Universității de Arte “George Enescu” din Iaşi şi cetățean de onoare al municipiului Suceava.
„Și din acest motiv nu am ezitat să pun umărul la renașterea Asociației Culturale
Ea a ţinut să-i invite pe actualii guvernanţi să vină în Suceava şi să constate că acest municipiu are argumentele pu