Mesajul a fost trimis. Multumesc!

”Dã, Doamne, mintea românului cea de pe urmã!”

Publicat in Cronica Vaii Jiului, joi 30 mai 2013 ·

10 familii din Petrila au avut parte de Cina Crestinã, ”servitã” personal de Costel Avram, presedinte interimar al PNL Petrila. Pe… nepusã masã, a picat la Cina de la prânz si presedintele PNL Hunedoara si presedinte al Consiliului Judetean, Mircea Ioan Molot.

Joi, la Petrila, a avut loc prima Cina Crestinã liberalã, initiatã si ”servitã” chiar de presedintele interimar al PNL Petrila, Costel Avram. Ba chiar si preparatã de acelasi Avram, prin Asociatia Rosa Multiflora care îi apartine. ”Membrii organizatiei au constribuit substantial, ei si cunoscuti de-ai lor, de Paste când am ajutat 500 de familii. Era prea mult, cred eu, pentru ei” – a spus Costel Avram.

De alimente au beneficiat 10 familii care nu au nici un venit, cu copii multi, si chiar fãrã, dar cu probleme majore. Fiecare plasã cu alimente avea o valoare de circa 35 de lei. Si pentru a transforma actiuna într-una interactivã Costel Avram a venit în fata presei cu o propunere. Adicã de luna urmãtoare, numãrul persoanelor, care vor avea parte de Cina Crestinã, sã creascã gradual si ziaristii institutiilor media, pe rând, sã identifice si sã propunã 15 persoane lunar.

Înainte de începerea manifestãrii a picat pe nepusã masã, presedintele PNL Hunedoara si presedinte al Consiliului Judetean, Mircea Ioan Molot. Acesta a precizat cã nu avea în program nici sã vinã în Petrila, cu atât mai putin sã participe la o conferintã de presã, dar dacã s-a nimerit cã dacã e joi, e Valea Jiului, a zis ”de ce nu…”

”Încep cu zicala ’Dã, Doamne, mintea românului cea de pe urmã!’, cã a reusit Avram sã intre într-un partid ca lumea si cã eu am avut inspiratia sã-l propun consiliului judetean al PNL sã fie presedinte la Petrila si am reusit sã-i conving. Si, vã spun, nu a fost usor! Abia astept alegerile din 7 iunie (alegeri la PNL Petrila – n.n.), când Avram va avea 100 oameni în salã si 120 de voturi” – si

Articolul in Cronica Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum o ora
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Ministrul Mediului afirmă că Programul Rabla nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 decembrie / Componentele tehnice nu se modifică, doar valoarea voucherului pentru maşinile electrice

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, duminică seară, că Programul Rabla nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 decembrie, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media -

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 2 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 2 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°