Poliţiştii de la ordine publică, poliţie rutieră, transporturi, investigaţii criminale şi investigarea fraudelor au avut o operaţiune de amploare luni şi marţi, în coordonare cu anchetatori din mai multe ţări europene, pentru a combate furtul de fier vechi, în special din patrimoniul CFR, al societăţilor de distribuţie şi transport de energie electrică, dar şi al localităţilor.
Poliţiştii au confiscat peste 400 de tone de fier vechi, investigând peste 350 de persoane suspecte de infracţiuni şi aplicând aproape 1.700 de amenzi, în valoare de aproximativ 150.000 de euro.
Acţiunea, denumită ACTION DAY METAL, a avut loc concomitent în România, Olanda, Bulgaria, Cipru, Portugalia, Suedia, Franţa, Finlanda şi Belgia.
"În cele două zile au făcut obiectul verificărilor, în cadrul cooperării poliţieneşti internaţionale, 100 de persoane, fiind depistaţi şi identificaţi pe teritoriul altor state şi cetăţeni români implicaţi în activităţi de furturi şi comercializare de metale", informează Poliţia Română.
Acţiunea poliţiştilor a vizat combaterea furturile de materiale feroase şi neferoase (cabluri, conductori din cupru, componente CFR, capace de la canalizare, ţevi din metal, transformatoare electrice, relee de la instalaţiile de semnalizare şi dirijare ale circulaţiei feroviare şi de telecomunicaţii etc.).
Poliţiştii au urmărit hoţi de fier vechi, dar şi firmele care colectează materiale feroase şi neferoase, firme care fac transport şi export de fier vechi. La acţiune au participat şi reprezentanţi ai Romtelecom, Transelectrica, ENEL, EON, CEZ, Electrica, Distrigaz, Transgaz, CONPET, Apa Nova, ANIF.
"Poliţiştii din cadrul formaţiunilor de poliţie rutieră şi ordine publică au acţionat în zona centrelor de colectare, urmărind identificarea transporturilor de materiale feroase şi neferoase fără documente justificative sau asupra cărora ex