Unui sucevean i-a fost confiscat autoturismul după ce lucrătorii din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret au descoperit că maşina fusese „adaptată” pentru transportul ilegal de ţigări. Potrivit celor afirmate de ofiţerul pentru relaţii publice de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisar-şef Ilie Poroch Seriţan, luni seară, pe pista de intrare în ţară de la PTF Siret a intrat un autoturism marca Ford Mondeo, condus de Corneliu N., în vârstă de 47 de ani, din municipiul Suceava.
După controlul documentelor de călătorie, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra bărbatului şi mijlocului de transport, ocazie cu care au fost descoperite, în consola centrală a schimbătorului de viteze, în semiaripile spate şi sub triplele maşinii, 876 de pachete de ţigări de diferite mărci, de provenienţă ucraineană. Ţigările, în valoare de 1.069 de lei, au fost reţinute în vederea confiscării, iar suceveanul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 7.000 de lei.
Comisarul Poroch Seriţan a mai precizat că autoturismul Ford Mondeo, evaluat la 14.350 de lei, a fost ridicat în vederea confiscării de lucrătorii vamali.
Unui sucevean i-a fost confiscat autoturismul după ce lucrătorii din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret au descoperit că maşina fusese „adaptată” pentru transportul ilegal de ţigări. Potrivit celor afirmate de ofiţerul pentru relaţii publice de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisar-şef Ilie Poroch Seriţan, luni seară, pe pista de intrare în ţară de la PTF Siret a intrat un autoturism marca Ford Mondeo, condus de Corneliu N., în vârstă de 47 de ani, din municipiul Suceava.
După controlul documentelor de călătorie, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra bărbatului şi mijlocului de tra