- Editorial - nr. 104 / 30 Mai, 2013 Veniti din centrul Asiei, de pe versantii Muntilor Urali, manati de catre altii, ungurii ar fi dorit, banuim, sa-si intemeieze "patria” cat mai aproape de locul de bastina, dar de fiecare data au fost obligati sa plece. Istoricii maghiari vorbesc, printre altele, de o sedere de peste o jumatate de secol in Lebedia (intre Don si Nipru), dar sub presiunea pecenegilor, alt trib turanic, au trebuit sa plece. N-au avut parte de o sedere linistita nici in Campia Atelcuz (zona de sud a Basarabiei), pentru ca, spun ei: "in timp ce armata maghiara lupta pe pamant strain sub conducerea lui Arpad, repurtand chiar doua victorii (posibil intr-o expeditie de «aprovizionare» – n.n), bulgarii aliati cu pecenegii au patruns miseleste in Etelkoz si au masacrat o buna parte din maghiarimea ramasa fara aparare.” Din Atelcuz pana in Panonia, istoria nu mai retine vreo alta halta de durata, tinand insa sa se specifice itinerariul, care n-a fost facut in linie dreapta, peste teritoriul Romaniei, asa cum pretind istoricii politici hungaristi, ci printr-o bucla destul de accentuata, spre nord, ungurii gasind cel mai potrivit loc de traversare a lantului Carpatilor prin pasul Vereczke, din Ucraina de azi. Era in anul 896 e. n. Nu stim, de asemenea daca Campia Panoniei a fost considerata de ei locul ideal, pe care si l-au dorit, pentru ca istoricii spun ca ei s-au asezat acolo unde au putut, adica unde rezistenta bastinasilor a fost mai slaba. De altfel, nu trebuie uitat faptul ca in urma atacului combinat al pecenegilor si bulgarilor din Atelcuz, potentialul lor uman a fost grav afectat, motiv pentru care, spun istoricii unguri, in Panonia n-au ajuns cu un efectiv total (inclusiv slugi si sclavi) mai mare de o jumatate de milion. Insa majoritatea istoricilor maghiari este de acord ca cifra reala se invarte in jurul a 200.000 de suflete. De asemenea, nic