Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Indemnizaţii de 8.800 euro la Transelectrica, la o zi după ce Ponta anunţă limitarea salariilor

Publicat in Mediafax, joi 30 mai 2013 ·

AGA Transelectrica a stabilit remuneraţii brute lunare cuprinse între 6.800 de lei (1.500 euro) şi 38.000 de lei (8.800 euro) pentru directorii companiei şi de 7.000 lei (1.600 euro) net pe lună pentru membrii CS, la o zi după ce premierul Ponta a anunţat plafonarea salariilor în societăţile de stat.

Membrii Consiliului de Supraveghere desemnaţi în comitetele consultative vor primi încă 3.000 de lei net/lună.

"Remuneraţiile sunt provizorii şi urmează o altă AGA în care să se definitiveze, în funcţie de un plan de administrare. AGA respectivă ar trebui să fie convocată cam în trei luni", au declarat pentru MEDIAFAX surse prezente la AGA.

Guvernul a decis, miercuri, printr-o ordonanţă de urgenţă, să limiteze salariile directorilor din companii de stat la un nivel reprezentând de şase ori salariul mediu brut în ramura respectivă.

Potrivit unei liste prezentate miercuri de Guvern, indemnizaţia de manager la Transelectrica este de 19.500 lei/lună (4.500 de euro), iar în cazul membrilor Consiliului de Supraveghere este de 3.900 lei/lună (900 de euro).

Premierul Victor Ponta a arătat că decizia de limitare a salariilor directorilor din companii de stat va fi aplicată odată cu publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial, iar contractele deja încheiate pot fi renegociate fără însă să existe "un instrument coercitiv", explicând că "ce s-a încheiat, s-a încheiat".

Pe lângă stabilirea remuneraţiilor şefilor Transelectrica, acţionarii au decis, joi, şi înlocuirea a patru din cei şapte membri ai Consiliului de Supraveghere, la două luni şi jumătate de la numirea în funcţie. Consiliul de Supraveghere a fost ales prin metoda votului cumulativ, care permite acţionarilor minoritari într-o companie listată să poată avea măcar un membru în Consiliu.

Noii membri în Consiliul de Supraveghere sunt Ion Toni Teau (director general Lasselsbe

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum o ora
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

China a dezvăluit cel mai rapid tren de mare viteză din lume, până la acest moment

Wall-Street.ro acum 21 minute
Un prototip al trenului de mare viteză CR450, capabil să ruleze cu o viteză de 400 de kilometri pe oră, a fost dezvăluit la Beijing de operatorul feroviar China State Railway Group (CRRC). În cursul testelor, trenul CR450 a atins o viteză maximă de

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 3 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 5 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 5 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

Ce schimbări aduce 2025 pentru șoferi

Adevarul acum o ora
Anul 2025 aduce o serie de modificări semnificative pentru șoferii din România, prin intrarea în vigoare a unor noi reglementări, care vizează atât aspecte legislative, cât și administrative.

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 2 ore
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 4 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 6 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/3°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°