Elevii claselor a XI-a şi a XII-a au trecut prin emoţionantul moment al schimbului de clase. Cei mari au predat ştafeta colegilor mai tineri, într-o atmosferă din care nu au lipsit emoţiile şi lacrimile, la finalul celor patru ani de liceu.
Elevii Colegiului Militar Liceal „Mihai Viteazul” din Alba Iulia au participat, joi, la „schimbul de clase”, moment în care elevii au dăruit fotografii, ecusoane sau alte mici cadouri elevilor ce vor intra în clasa a XII-a.
Chiar dacă unii sunt deja cu gândul la examenul de bacalaureat, iar alţii cu gândul la admiterea în instituţiile de învăţământ superior din cadrul MApN, toţi elevii au uitat de toate pentru o zi şi au oferit atenţie sfârşitului de an şcolar. Urările de bine au venit din partea comandantului Colegiului Militar Liceal „Mihai Viteazu”, Marcel Domşa, dar şi din partea directorului adjunct Dorina Trifon sau a diriginţilor care se pregătesc să îndrume alţi boboci, în prima lor misiune ca elevi a unui liceu cu profil militar.
După ceremonie, elevii claselor a XI-a şi a XII-a au avut parte de câteva zeci de minute de socializare, după care au revenit la orele de curs.
Vă prezentăm o galerie foto de la eveniment:
URL scurt: http://alba24.ro/?p=201060
Elevii claselor a XI-a şi a XII-a au trecut prin emoţionantul moment al schimbului de clase. Cei mari au predat ştafeta colegilor mai tineri, într-o atmosferă din care nu au lipsit emoţiile şi lacrimile, la finalul celor patru ani de liceu.
Elevii Colegiului Militar Liceal „Mihai Viteazul” din Alba Iulia au participat, joi, la „schimbul de clase”, moment în care elevii au dăruit fotografii, ecusoane sau alte mici cadouri elevilor ce vor intra în clasa a XII-a.
Chiar dacă unii sunt deja cu gândul la examenul de bacalaureat, iar alţii cu gândul la admiterea în instituţiile de învăţământ superior din cadrul MApN, toţi el