Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CHINDIA, LA UN PAS DE SALVARE F.R.F. nu a programat Sportul Studenţesc în meciul cu Rapid CFR Suceava

Publicat in Ziar Dambovita, vineri 31 mai 2013 ·

Şansă uriaşă pentru Chindia Târgovişte de a scăpa de emoţii în finalul campionatului, după ce Federaţia Română de Fotbal a anunţat neprogramarea Sportului Studenţesc în meciul cu Rapid CFR Suceava. Din cauza datoriilor pe care formaţia bucureşteană le are către forul de la Casa Fotbalului, partida programată în penultima rundă a Ligii a Il-a nu a fost programată, ceea ce măreşte şansele Chindiei de a rămâne pe a doua scenă a fotbalului românesc indiferent de rezultatele înregistrate în epilogul acestui sezon plin de probleme pentru roş-albaştri.

Site-urile de specialitate anunţă că echipa patronată de Vasile Şiman nu a achitat niciun barem de arbitraj în actualul retur, iar dacă finanţatorul clubului din Regie nu va scoate din buzunar banii pentru achitarea restanţelor, Sportul Studenţesc nu va fi programată nici la Galaţi, unde trebuia să evolueze în ultima etapă a campionatului.

Astfel, există posibilitatea foarte mare ca, după consumarea tuturor etapelor, formaţiile care vor lua drumul Ligii a III-a să fie Sportul Studenţesc şi Dinamo II Bucureşti. Şansă uriaşă pentru Chindia Târgovişte de a scăpa de emoţii în finalul campionatului, după ce Federaţia Română de Fotbal a anunţat neprogramarea Sportului Studenţesc în meciul cu Rapid CFR Suceava. Din cauza datoriilor pe care formaţia bucureşteană le are către forul de la Casa Fotbalului, partida programată în penultima rundă a Ligii a Il-a nu a fost programată, ceea ce măreşte şansele Chindiei de a rămâne pe a doua scenă a fotbalului românesc indiferent de rezultatele înregistrate în epilogul acestui sezon plin de probleme pentru roş-albaştri.

Site-urile de specialitate anunţă că echipa patronată de Vasile Şiman nu a achitat niciun barem de arbitraj în actualul retur, iar dacă finanţatorul clubului din Regie nu va scoate din buzunar banii pentru achitarea restanţelor, Sportul Studenţesc nu va fi prog

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, ales preşedinte al Camerei Reprezentanţilor după un vot dramatic

Mediafax acum 53 minute
Johnson a obţinut exact cele 218 voturi necesare pentru a câştiga funcţia de speaker. Deşi avea sprijinul majorităţii, votul a început cu trei defecţiuni cheie: reprezentanţii Thomas Massie, Ralph Norman şi Keith Self şi-au exprimat iniţial susţiner

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 2 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Bărbat acuzat că a vrut să violeze o femeie la un priveghi. Agresorul a fost arestat preventiv

HotNews acum 27 minute
Un bărbat din comuna vâlceană Orleşti a fost arestat preventiv pentru tentativă de viol după ce ar fi încercat să forţeze o femeie cu 20 de ani mai în vârstă să întreţină relaţii sexuale cu el. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Ju

„E ultimul meu an la club”. Mohamed Salah spune că va pleca de la Liverpool la finalul sezonului

Mediafax acum 2 ore
Contractul actual al lui Salah expiră la sfârşitul sezonului, situaţie în care se găsesc şi coechipierii Trent Alexander-Arnold şi Virgil van Dijk. Internaţionalul egiptean în vârstă de 32 de ani s-a bucurat până acum de un sezon fantastic, cu 17 go

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 5 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 4 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Ministrul Finanţelor: Obiectivul principal pentru 2025 este să putem plăti ce a fost în plată în noiembrie ca nivel de salariu, de pensie, de alocaţii sociale, de protecţie socială

News.ro acum 6 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, afirmă, întrebat dacă este posibilă o indexare a pensiilor în luna octombrie a acestui an, că principalul obiectiv al Guvernului este de a plăti drepturile salariale ale cetăţenilor, pensiile şi celelalte

„Trădare şi izolare”. Situația fără precedent din Transnistria aduce o criză de securitate pentru Republica Moldova, avertizează premierul Dorin Recean

HotNews acum o ora
Moldova se confruntă cu o criză de securitate după ce enclava sa separatistă Transnistria a rămas fără livrările de gaze ruseşti, a declarat vineri prim-ministrul Dorin Recean, citat de Reuters. Fluxurile de gaze ruseşti prin Ucraina către Europa Ce

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 4 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

Călin Georgescu își continuă lupta în instanță. Decizia Curţii de Apel Bucureşti care i-a respins cererea în dosarul privind anularea alegerilor prezidenţiale, atacată cu recurs

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu a făcut, vineri, recurs la decizia Curţii de Apel Bucureşti, care i-a respins în ultima zi a anului 2024 ca neîntemeiată cererea din dosarul în ataca trei decizii ale Biroului Electoral Central (BEC) luate după ce Curtea Constituţion

Vremea

București
acum

vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-2°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
Timisoara
acum

-1°
vin.

-1°/6°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°