Principalul suspect în cazul femeii de 36 de ani, din Valea Mare, judeţul Dâmboviţa, descoperită tranşată în râul Argeş, şi-a recunoscut fapta în faţa procurorilor de la Parchetul General. Florin Mînzăraru este recidivist şi a mai fost închis pentru viol.
Mânzăraru Florin, de 38 ani, din Topoloveni, a mai fost condamnat cu închisoarea pe o perioadă de 8 ani pentru viol şi a fost eliberat condiţionat în aprilie 2013, în urmă cu o lună, după doar 4 ani. A mai avut si alte două condamnări în trecut pentru furt şi trecerea frauduloasă a frontierei. Este acum acuzat de omor deosebit de grav, tâlhărie şi profanare de morminte. A fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează a fii prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Surse din IGPR au precizat că suspectul folosea un autoturism Hyundai model vechi în care îşi atrăgea victimele. Conform anchetatorilor, există imagini de pe o cameră de supraveghere în care se poate vedea cum bărbatul ia la ocazie o tânără şi pleacă spre judeţul Dâmboviţa. În autoturism anchetatorii au găsit urme de sânge, acesta fiind cel mai solid indiciu că el ar fi ucis-o pe femeie.
Film de groază
Potrivit procurorilor, Iuliana Neblea, în vârstă de 36 de ani, a fost luată la ocazie şi violată, vineri seara, după care a fost tranşată cu un cutter şi aruncată în Râul Argeş.
Cadavrul femeii a fost descoperit, a doua zi, sâmbătă, de un cioban, pe Râul Argeş, în dreptul Podului de la Ioneşti, fără cap, fără mâini şi fără picioare.
"Urmează să stabilim care a fost motivul crimei"
"Învinuitul a refuzat să dea declaraţii. Din datele noastre rezultă ca a ucis-o în judetul Argeş, vom vedea dacă a şi violat victima. Cel mai probabil, ar fi ucis-o pe femeie acasă la el, a segmentat cadavrul şi a aruncat cadavrul sau