Sexul se deprinde, dar se şi învaţă – din cărţi, filme, poveştile altora sau, mai nou, din cursuri practice, susţinute legal, cu antrenori.
Se întâmplă în Republica Moldova, la Chişinău, unde, începând cu 1 iunie, moldovencele, şi numai ele, fără soţi, iubiţi sau prieteni, pot participa la cursuri practice de sex oral.
Training-urile vor fi conduse de psihologi şi sociologi din Rusia, potrivit perfecte.ro, iar grupurile de doritori vor număra cel mult 10 persoane.
Pentru trei ore şi jumătate de însuşire a tainelor sexului oral, cursantele vor plăti 1.200 de lei moldoveneşti, bani în care intră şi lecţiile de îmbunătăţire a vieţii de cuplu.
La cursuri pot participa numai femei cu vârste de peste 18 ani, iar cele care doresc să îşi păstreze anonimatul, pot beneficia de un training particular. Pentru asta, însă, vor scoate din buzunar aproximativ 5.000 de lei moldoveneşti.