Un medic rezident bucureştean care şi-a luat primul salariu – în care intră şi un spor de 24% fiindcă şi-a ales o specialitate la care e prevăzut acest spor – a socotit la centimă cîţi bani îi rămân după ce-şi plăteşte angaralele lunare şi cheltuielile obligatorii minimale. Cincisprezece lei pe zi. Din ăştia 15 lei ar trebui să mănînce, să-şi mai cumpere o carte, să se ducă din cînd în cînd la un spectacol, să-şi mai ia şi ceva de îmbrăcat şi de încălţat şi să pună cîte ceva deoparte pentru un laptop. Rezidentul e neînsurat, stă în acelaşi apartament cu părinţii, circulă cu RATB-ul şi din cînd în cînd îmi spune ce se mai întîmplă prin spitalul unde a ajuns şi ce-a mai aflat de la şi despre colegii lui de grupă şi de an care au au ajuns pe la alte spitale. Unul a fost arestat pentru 29 de zile, că a luat mită. Altul i-a povestit că la o clinică particulare medicii au fost obligaţi să-şi coasă buzunarele halatelor. O fostă colegă de grupă l-a anunţat înspăimîntată că şi-a amînat căsătoria sine die, că a trebuit să-şi vîndă maşina şi a făcut depresie fiindcă firma părinţilor ei a dat faliment. Un coleg de an, cu părinţi solvabili, dar nu cine ştie ce, le-a propus tuturor celorlalţi să înfiinţeze un soi de Caritas al căsătoriilor. Adică la petrecerile de nuntă fiecare îşi plăteşte tacîmul şi aduce obligatoriu 200 de euro în plic. La o participare de o sută de persoane, fiecare dintre tinerii rezidenţi căsătoriţi s-ar alege cu 20.000 de euro. Defectul acestei propuneri e că, fiind vorba de un Caritas cu circuit închis, toţi cei 100 le-ar da celorlalţi tot atîţia bani cîţi ar primi la nuntă. Avantajul: ar primi cei 20.000 de euro o dată, în timp ce 200 i-ar scoate din buzunar din cînd în cînd. Propunerea a fost respinsă cu o majoritate de 70%. Tînărul rezident mi-a spus că cel care a hotărît în lagărul socialist că medicii nu trebuie să aibă salarii mari a fost