Fundaţia Filocalia a finalizat proiectul „Împreună vom reuşi!“, finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, în valoare de 10.295.725,10 RON.
Proiectul s-a derulat în perioada august 2010 – iulie 2013 şi are ca parteneri Fundaţia „Copiii Fericiţi“ din Cluj şi Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională din Iaşi. Obiectivul general al proiectului a fost creşterea frecvenţei şi menţinerii într-un sistem de educaţie atractiv şi de calitate a elevilor din învăţământul primar şi gimnazial, expuşi riscului de părăsire timpurie a şcolii din două regiuni ale României, respectiv Regiunea Nord-Est şi Regiunea Nord-Vest.
„Toate categoriile de beneficiari au avut de câştigat, iar impactul proiectului este cu siguranţă pe termen lung, deoarece activităţile desfăşurate au dus la îmbunătăţirea relaţiei dintre părinţi, copii şi cadrele didactice“, a declarat Daniela Corneştean, psihopedagog.
Fundaţia Filocalia a finalizat proiectul „Împreună vom reuşi!“, finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, în valoare de 10.295.725,10 RON.
Proiectul s-a derulat în perioada august 2010 – iulie 2013 şi are ca parteneri Fundaţia „Copiii Fericiţi“ din Cluj şi Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională din Iaşi. Obiectivul general al proiectului a fost creşterea frecvenţei şi menţinerii într-un sistem de educaţie atractiv şi de calitate a elevilor din învăţământul primar şi gimnazial, expuşi riscului de părăsire timpurie a şcolii din două regiuni ale României, respectiv Regiunea Nord-Est şi Regiunea Nord-Vest.
„Toate categoriile de beneficiari au avut de câştigat, iar impactul proiectului este cu siguranţă pe termen lung, deoarece activităţile desfăşurate au dus la îmbunătăţirea relaţiei dintre părinţi,