La un an de la controversele constituţionale din 2012, Parlamentul aprobă o iniţiativă destinată să coboare pragul de participare necesar validării oricărui referendum. Un fapt cu atât mai important cu cât referendumul este unica modalitate ce permite exprimarea , de către naţiune, a unui veto implicit împotriva deciziilor luate de elita politică. Reducerea numărului de voturi înseamnă, pe cale de consecinţă, “domesticirea” unui instrument ce poate fi potenţial periculos. Şi aceasta de vreme ce partidele politice pot, în noul context, să mobilizeze, fără dificultate, un procent relativ scăzut de cetăţeni care să ratifice măsurile deja luate. Un boicot , astfel precum cel din vara anului trecut, nu mai este posibil- iată , probabil, ţinta pe care o vizează actuala modificare normativă.

O reformare a cadrului normativ în proximitatea unui referendum pentru revizuirea legii fundamentale este de natură să producă perplexitate, spre a folosi un eufemism. În mai multe rânduri, atât Comisia Europeană, cât şi Comisia de la Veneţia, au insistat pe necesitatea asigurării predictibilităţii legislative şi pe oportunitatea întrunirii unui acord cât mai larg în chestiunea schimbărilor constituţionale. A regândi regulile de joc cu câteva minute de reluarea meciului nu este un gest de fair play .

Schimbarea adoptată de Camera Deputaţilor este, în egală măsură, generatoare de efecte secundare perverse. O constituţie adoptată cu un număr ridicat de voturi va putea fi amendată pe fundalul unei participări deosebit de reduse la vot. O pătrime din electorat este investit cu dreptul de a dispune de soarta naţiunii. Orice constituţie şi orice preşedinte nu se vor mai afla la adăpost- în orice moment, o majoritate din camere poate genera o minoritate de voturi la nivel naţional.

În cadrul dezbaterilor din Cameră, o voce politică, nu dintre cele irelevante, evoca oportuni