Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vânzarea aurolacului, interzisă în Timișoara de consilierii locali

Publicat in Ora de Timis, joi 30 mai 2013 ·

TIMIȘOARA. Bronzul, folosit la țară pentru vopsirea plitelor și la oraș ca drog de către oamenii străzi, a fost interzis, joi, la comercializare. Decizia a fost luată de către Consiliul Local, iar inițiativa îi aparține prof. Dan Poenaru, conform căruia, în România, cel mai popular inhalant este aurolacul. Proiectul a fost depus de către consilierul PSD Radu Țoancă.

În motivația sa de interzice a comercializării de aurolac, prof. Poenaru spune că produsul este comercializat în magazine metalo-chimice, cunoscut sub diferite denumiri: bronz aluminiu, bronz argintiu sau bronz auriu. Acest drog este rapid absorbit în plămâni, trece în circulaţia sangvină, după care este distribuit imediat la nivelul sistemului nervos şi a altor organe. Afectează creierul prin hipoxie, şi anume scăderea concentraţiei de oxigen din sânge, cauzată de înlocuirea aerului din plămâni cu inhalant. Efectele aurolacului apar la câteva secunde după inhalare şi variază de la vorbire neclară, incapacitatea de a-şi coordona mişcările şi euforie, până la o perioadă de depresie şi halucinaţii. După inhalări repetate, consumatorii se simt mai puţin inhibaţi. Efectele mai puţin plăcute includ stări de greaţă, vomă, ameţeală, durere de cap prelungită. Deoarece intoxicaţia durează doar câteva minute, consumatorii caută adesea să-şi prelungească starea de „Sindromul morţii subite prin inhalare” se poate produce la câteva minute după inhalare, prin stop cardiac datorat tulburărilor de ritm. De asemenea, apar şi efecte toxice respiratorii: după inhalare apar spasme ale căilor respiratorii; utilizările îndelungate, repetate, afectează plămânii, respiraţia este îngreunată. Preţul accesibil, uşurinţa procurării, a făcut ca acest mod de drogare să se răspândească foarte rapid, la vârste incredibil de tinere, explică reputatul medic Dan Poenaru, prorectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „V

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum 30 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reforma administraţiei locale. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: Dacă şoferii nu plătesc amenda în termen de 90 de zile, propun să se suspende permisul de circulaţie

Ziarul Financiar acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, propune suspendarea permisului de conducere, în cazul în care amenzile contravenţionale pentru încălcarea regulilor de circulaţie nu sunt plătite în termenul legal de 90 de zile. „Vom propune ca suspendarea permi

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 2 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 4 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°