Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE: Ploi, GRINDINĂ şi VIJELII, în toată ţara. Precipitaţiile vor aduce praf din SAHARA | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 30 mai 2013 ·

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis o avertizare de ploile torenţiale, vijelii şi grindină pentru cea mai mare parte a ţării, până vineri, ora 18.00. Meteorologii precizează, totodată, faptul că precipitaţiile care vor cădea azi şi mâine în România pot antrena spre sol particulele de praf saharian.

Citeşte şi: ALERTĂ DE FURTUNĂ în Bucureşti. Cum se pregătesc autorităţile

AVERTIZARE COD GALBEN de vreme severă imediată:

Între 16.20 si 17.30, în judetele Mehedinti si Dolj, precum si jumatatea nordica a judetului Vâlcea, se vor semnala descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici si medii, Intensificari de scurta durata ale vantului ce pot lua aspect de vijelie; Fenomene meteorologice asociate: averse de ploaie ce pot atinge 20 l/mp.

Între orele 16.00 si 17.00, în sudul, centrul si nordul jud. Arad - inclusiv zona municipiului Arad; estul jud. Timis, inclusiv - inclusiv zona municipiului Lugoj; sudul, centrul si nordul jud.Caras-Severin - inclusiv zona municipiului Resita si al localitatilor Moldova Noua, Bozovi, se vor semnala averse de ploaie care vor depasi 25 l/mp Fenomene meteorologice asociate: intensificari ale vantului cu aspect de vijelie, descarcari electrice, grindina de dimensiuni mici si medii.

În intervalul 12:10 si 18:00, în judeţul Sibiu – jumătatea sudică, inclusiv municipiul Sibiu şi zona munţilor Făgăraş şi Cindrel, vor aparea intensificări ale vântului, care vor depăşi la rafală 55 km/h, iar la munte 80 km/h.

"În ultimele două zile, praf de origine sahariană a fost antrenat de circulaţia atmosferică la scară mare înspre Peninsula Arabică şi apoi spre Turcia, Marea Neagră şi Peninsula Balcanică. Conform imaginilor satelitare specializate, concentraţiile cele mai mari s-au semnalat deasupra Turciei. Ţara noastră se află la periferia norului de praf saharian, concentraţiile fiind

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 7 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 10 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 5 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 7 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 6 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 6 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

24°
mar.

24°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

24°
mar.

24°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

17°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°