Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Detaliile salariului de 6.000 de euro la stat

Publicat in Capital, joi 30 mai 2013 ·

Remunerația netă al Directorului General al Poștei Române este de 5.000 Euro lunar. Pentru participarea la ședințele Consiliului de Administrație, ca membru neexecutiv, se adaugă o indemnizație de 1.000 Euro (net), se arată într-un comunicat al Poştei Române.

În contextul vehiculării în mass-media a unor informații incorecte, referitoare la

nivelul remunerației domnului Ion Smeeianu, Directorul General al Companiei Naționale Poșta Română, facem următoarele precizări:

Remunerația netă a Directorului General al Poștei Române este de 5.000 Euro

lunar. Pentru participarea la ședințele Consiliului de Administrație, ca membru neexecutiv, se adaugă o indemnizație de 1.000 Euro (net).

Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) a stabilit pentru Contractul de Mandat al

Directorului General al Poștei Române un interval de remunerație cuprins între 5.000 si 10.000 de euro lunar.

În urma negocierilor cu Consiliul de Administrație (CA) al companiei, această

remunerație a fost stabilită la nivelul minim de 5.000 euro net.

Depășirea cu peste 10% a tuturor indicatorilor de performanță stabiliți prin

Contractul de Mandat poate determina acordarea de bonificații suplimentare, până la nivelul de 10.000 de euro lunar net. Indicatorii de performanță cuprinși în contractul de mandat sunt: veniturile totale, EBIDTA, profit brut și free cash flow.

În bugetul companiei, propus pentru 2013, costurile (nivel brut) prevăzute pentru îndeplinirea obligațiilor aferente Contractului de Mandat corespund limitei maxime a intervalului remunerației Directorului General, în eventualitatea realizării tuturor indicatorilor de performanță la nivelul de 110% sau peste acest nivel.

În perioada mai 2011 - mai 2012, pierderile Poștei Române au fost de 156 milioane lei.

În perioada mai 2012 - mai 2013 pierderile companiei s-au situat la ni

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de SNSPA: „Un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice”

Libertatea acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Școala Națională de Studii Politice și Administrative, conform unui comunicat de presă al instituției.

Andrzej Duda: „Ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător și nu îndeplineşte standardele democratice europene”

HotNews acum 57 minute
Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, aflat la final de mandat, a criticat într-un interviu publicat joi de Financial Times anularea alegerilor prezidenţiale din România, spunând că acest lucru „nu îndeplineşte standardele democratice

Diana Şoşoacă şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale, purtând mănuşi de box: Ordinul e să fiu respinsă / Nu se poate respinge un om de două ori pentru aceleaşi fapte / Şoşoacă susţine că le-a scris lui Trump, Vance şi Musk

News.ro acum 26 minute
Preşedintele SOS România, Diana Şoşoacă, şi-a depus, joi, candidatura pentru alegerile prezidenţiale, la Biroul Electoral Central. Şoşoacă a purtat mănuşi de box şi a adăugat că nu a venit să lovească pe nimeni, ci să anunţe că ”pumnul românului va

Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie, împuşcat accidental în cap de un coleg

Libertatea acum o ora
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat accidental în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri, potrivit News.ro. Bărbatul participa la un exerciţiu.

S-a aprobat un ajutor financiar de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mici în 2025

Wall-Street.ro acum 23 minute
Guvernul a aprobat acordarea ajutorului financiar de 800 de lei pentru pensionarii ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, scrie Agerpres. El a spus că impactul soci

Marcel Ciolacu, despre tranzacțiile între rude- „Nu se impozitează“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Marcel Ciolacu a transmis joi, că tranzacțiile între rude nu se impozitează. Acesta a mai precizat că orice venit obținut cinstit se poate transfera liber în familie fără a fi impozitat. 'Vreau să clarific și un subiect de actualitate. Nu impozite

Preşedintele Poloniei cere SUA să mute focoase nucleare pe teritoriul polonez

News.ro acum o ora
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat pe final de mandat, îndeamnă SUA, într-un interviu publicat joi de Financial Times, să transfere arme nucleare pe teritoriul polonez ca măsură de descurajare împotriva unei viitoare agresiuni ruseşti, o sol

Premierul anunţă că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării. ”Tot astăzi, prorogăm până la sfârşitul anului ap

Gândul prezintă – „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”

Cancan acum o ora
Jurnalistul Ionuț Cristache se alătură echipei Gândul și din 17 martie poți urmări prima ediție – ‘’Ai Aflat!’’ pe site-ul Gândul și pe canalul de YouTube, Gândul. În fiecare zi, de luni până joi, de la ora 15, fii în mijlocul evenimentelor, alături

Hidrologii avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe şi al unor inundaţii locale/ Codul galben, valabil până vineri la prânz

News.ro acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (I.N.H.G.A) avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe - Maramureş, Bistriţa Năsăud, Suceava, Harghita şi Neamţ - în condiţiile în care meteorologii au pro

Vremea

București
acum

23°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

20°
joi

13°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

21°
joi

12°/21°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°