Muşcă din Chicken Grill-ul său ca un lup. Probabil are dinţii mai buni decât mine. Întinde ketchup-ul din plic peste cartofi şi înfulecă. Eu ciugulesc din McPuişor şi mă uit la picioarele unei blonde. Altceva nu e de văzut în McDonald’s-ul ăsta.

Îi sună smartphone-ul. „Ia zi, băi?” – răspunde cu gura plină. Îşi potriveşte aparatul între ureche şi umăr şi îşi îndeasă în gură cu ambele mâini, are mult de mâncat. Se laudă că a vândut ceva, la un preţ „de stă mâţa-n coadă”.

Mă uit la picioarele blondei şi mă întreb ce înseamnă să fii un bărbat împlinit. Tocmai mă întâlnisem cu un vechi amic în metrou, pe care nu doream să-l mai văd vreodată. Dar asta e întâmplarea, ţi-i scoate în cale numai pe antipatici! Amicul mi-a raportat de cum m-a văzut: „Mă simt împlinit!” Nu s-a frecat pe burtă. Am făcut rapid socoteala: are casă, familie, are cărţi premiate, lăudate, are dreptate, este împlinit! M-a inhibat. Şi m-am trezit că, după două staţii, bine că au fost două!, ne-am despărţit: amicul antipatic cu un aer de superioritate, eu cu un profund sentiment de ratare pe care mi-l consum la McDonald’s, chiorându-mă la picioarele unei blonde.

Vânzătorul de la masa mea, întreabă cu gura plină în telefon: „Părinţii tăi au bani?... Şi ce-ai de gând să faci cu ei?” Să le pui perna pe faţă, să le iei banii şi să cumperi tot ce-ţi vinde mâncăul ăsta! - îmi vine să mă bag în vorbă, ca un pensionar ramolit.

Îmi stă în gât McPuişor-ul. Culmea!, cu o săptămână în urmă, un alt amic (simpatic) mi-a spus, din vorbă în vorbă, ca într-o schiţă de Caragiale, uite!, amicul Popescu are o funcţie importantă la o instituţie de stat, are familie, casă, maşină, vacanţe, şi el este un bărbat împlinit! Am dat din cap, aprobându-l şi înţelegând că amicul simpatic era împlinit şi se bucura că unul ca Popescu tocmai îngroşase rândurile „împliniţilor”.

Ce dracu’ trebuie să faci