Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EVENIMENTUL LITERAR AL PRIMĂVERII: Colocviile Romanului Românesc Contemporan pentru al şaselea an consecutiv la Alba Iulia

Publicat in Informatia de Alba, joi 30 mai 2013 ·

În perioada 31 mai-2 iunie 2013 Alba Iulia găzduieşte pentru al şaselea an la rând Colocviile Romanului Românesc, eveniment care reuneşte scriitori din întreaga ţară.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Filiala Alba-Hunedoara a U.S.R., Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga”, sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Ediţia din acest an va avea ca temă „Romanul – ficţiune şi/sau evaziune”, avându-l ca director pe Nicolae Manolescu, preşedintele U.S.R.

Lucrările Colocviilor se vor desfăşura sâmbătă, 1 iunie 2013, la Palatul Apor – Sala Senatului Universităţii „1 Decembrie 1918”, începând cu ora 10.00.

Participă scriitori şi critici literari; amintim aici pe Gabriel Chifu, Irina Petraş, Mircea Mihăieş, Radu Aldulescu, Petru Cimpoeşu, Livius Ciorcârlie, Gheorghe Schwartz, Alexandru Vlad, Doina Ruşti, Aurel Maria Baros, Virgil Podoabă, Radu Mareş, Florina Ilis, Adrian Alui Gheorghe, Mariana Gorczyca, Dumitru Hurubă, Cornel Nistea.

Cu acest prilej va avea loc şi lansarea volumului „Recviem pentru nimiciri şi tăceri”, cea mai recentă apariţie editorială semnată de Aurel Pantea (preşedintele USR filiala Alba-Hunedoara), într-o prezentare onorantă a criticului şi istoricului literar Nicolae Manolescu.

„Ne bucurăm să avem din nou la Alba Iulia cei mai importanţi scriitori contemporani ai României. Colocviile Romanului Românesc Contemporan alături de Colocviul tinerilor scriitori sau de Târgul de carte Alba Transilvana sunt doar câteva din evenimentele prin care Consiliul Judeţean Alba a făcut remarcat judeţul Alba pe harta literară a României”, a declarat Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, o prezenţă constantă la principalele evenimente culturale şi literare ale judeţului. S-ar putea sa iti placa si: Colocviile Romanului Românesc Contemporan la Alba Iulia Premiile colocviilor romanului românesc contemporan

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum o ora
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 3 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

MApN dezminte o nouă știre falsă care circulă în mediul online privind suspendarea unor drepturi salariale pentru militari: „E o tehnică de manipulare”

Libertatea acum 2 ore
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a dezvăluit o tentativă de dezinformare online legată de drepturile salariale ale militarilor. Potrivit News.ro, o postare falsă susţinea suspendarea unor beneficii începând cu 1 iunie.

Dezvăluiri din culisele conclavului care l-a ales pe Papa Leon al XIV-lea. Manevrele prin care a pierdut marele favorit

HotNews acum 9 ore
„Eliberat. Zâmbitor. Seren. Cei care l-au întâlnit și au vorbit cu el îl descriu astfel pe cardinalul Pietro Parolin. Marele favorit al al conclavului, a doua zi după vot, pare să fi primit cu liniște primul act al lui Leon al XIV-lea: reconfirmarea

Accident rutier în municipiul Brașov. Mai multe persoane, inclusiv copii, transportate la spital

Ziua Constanta acum 7 ore
Pompierii din municipiul Brașov au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier, în care au fost implicate un microbuz, în care se aflau 3 adulți și 15 copii, și un autoturism. Potrivit ISU Brașov, la fața locului au fost mob

India și Pakistan ajung la un acord de încetare imediată a focului, după noi tensiuni la graniță

Ziua Constanta acum 3 ore
Pakistanul și India au ajuns la un acord privind o încetare a focului „imediată”, a anunțat sâmbătă după-amiază ministrul de externe pakistanez Ishaq Dar. Pakistanul și India au ajuns la un acord privind o încetare a focului „imediată”, a anunțat sâ

George Simion: Nu vă certaţi cu prietenii, cu familia. Era foarte uşor să câştigăm alegerile doar arătând imagini din timpul pandemiei

HotNews acum o ora
Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, a transmis un mesaj pentru susţinătorii săi şi i-a îndemnat să nu se certe cu prietenii, cu familia. El susține că era foarte uşor să câştige alegerile doar arătând imagini din timpul pandemi

Crin Antonescu vede campania pentru turul doi drept „războiul celor două secte – Petrov contra Georgescu”

HotNews acum 3 ore
Fostul candidat al PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, clasat pe locul trei în primul tur de scrutin, vede campania pentru turul doi drept o bătălie între „două secte dezlănțuite”, formate, pe de o parte, de „oastea lui Băsescu/

UPDATE - Ultimatum pentru Putin / Reacţia Kremlinului / Zelenski şi liderii europeni au purtat o discuţie telefonică cu Trump în timpul reuniunii lor de la Kiev / Avertisment neobişnuit al Ambasadei SUA la Kiev

News.ro acum o ora
Liderii Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi Poloniei au venit sâmbătă la Kiev şi, împreună cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au avut o convorbire telefonică comună cu Donald Trump pentru a discuta despre planurile pentru un acord de pa

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Gloria Bistriţa, în finala Cupei României

News.ro acum 38 minute
Campioana CSM Bucureşti şi formaţia Gloria Bistriţa îşi vor disputa trofeul Cupa României, după ce au eliminat sâmbătă, în semifinale, echipele Dunărea Brăila, respectiv Rapid Bucureşti. În prima semifinală a Turneului F4 găzduit de Sala Rapid, CSM

Vremea

București
acum

13°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

9°/17°
Iasi
acum

16°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/10°
lun.

3°/14°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

12°
sâm.

10°/14°
dum.

10°/15°
lun.

10°/12°
mar.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/12°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

19°
sâm.

5°/19°
dum.

6°/19°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°