Jumătate dintre absolvenţii de liceu care au susţinut examenenul de bacalaureat 2013 în sesiunea specială au picat, unii reuşind să obţină, la matematică, note de 1,20 sau 1,45. De asemenea, trei candidați au fost eliminați pentru că au încercat să fraudeze examenul.
Potrivit şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, profesorul Horia Toma, un număr de 104 dintre cei 209 candidaţi care au susţinut bacalaureatul în sesiunea specială organizată anul acesta la Ploieşti au reuşit să promoveze acest examen. De asemenea, a mai spsus Toma, trei dintre candidaţi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă.
Rezultatele afişate, azi, la sediul Colegiului Naţional "Mihai Viteazul" din Ploieşti, arată că patru dintre candidaţi au obţinut note de 10 la examenul de matematică-informatică, în timp la aceeaşi probă alţi candidaţi au primit note precum 1,20 sau 1,45.
Cea mai mare medie obţinută a fost de 9,83, candidatul cu această medie obţinând 9,50 la examenul de limba română şi 10 la examenele de matematică şi anatomie.
Cea mai mic notă cu care un candidat a promovat a fost 6,00, medie obţinută din notele 5,75 la limba română, 5,25 la limba engleză şi 7,00 la geografie.
Un număr de 209 elevi din toată ţara care în perioada când se va organiza bacalaureatul vor participa la olimpiade sau concursuri sportive internaţionale şi nu vor fi în ţară au susţinut, la Ploieşti, sesiunea specială de bacalaureat.
Cei nemulţumiţi de notele obţinute au putut depune contestaţii, rezultatele în urma recorectării lucrărilor urmând a fi afişate în cursul zilei de mâine.
Jumătate dintre absolvenţii de liceu care au susţinut examenenul de bacalaureat 2013 în sesiunea specială au picat, unii reuşind să obţină, la matematică, note de 1,20 sau 1,45. De asemenea, trei candidați au fost eliminați p