Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sase luni în infernul din Afganistan

Publicat in Monitorul de Neamt, joi 30 mai 2013 ·

• după o misiune de sase luni în Afganistan, plutonierul major Paul Rusu, din cadrul Jandarmeriei Neamt, a revenit în tară • „A fost o experientă unică pe care nu o voi uita niciodată“, a declarat jandarmul • acesta a povestit cum de Ziua Jandarmeiriei Române, o rachetă a trecut peste baza în care se afla împreună cu alti colegi • Plutonierul major Paul Rusu, din cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Neamt, a revenit acasă la sfîrsitul săptămînii trecute, după o misiune de sase luni în Afganistan. Toti membrii detasamentului de jandarmi, din care a făcut parte si Paul Rusu, au primit distinctii la începutul acestei săptămîni în cadrul unei ceremonii la care a participat si ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe. În cadrul ceremonialului, cei 45 de ofiteri si subofiteri jandarmi care au participat la misiunea de instruire a fortelor de ordine publică din Afganistan - NATO Training Mission, au primit medalii, decoratii si alte distinctii. Plutonierul major Paul Rusu a făcut parte din al patrulea contingent, si foarte probabil ultimul, de jandarmi români care a plecat în data de 3 noiembrie 2012 în Afganistan, unde a executat misiuni de instruire a fortelor de ordine publică din această tară, sub egida NATO. Jandarmul a continuat munca începută de colegii săi care au făcut parte din primele contingente deplasate în zona Kandahar, loc în care s-a aflat si baza românilor. Viitorii politisti afgani au fost instruiti de această dată pe linie de logistică si IT. Fiind una dintre cele mai fierbinti zone de război din lume, jandarmii români nu au fost feriti de pericolele care pîndeau la tot pasul. Într-una din zile, cînd au iesit din bază pentru a ajunge la cei pe care îi instruiau, convoiul românesc a scăpat ca prin urechile acului de un atentat cu bombă. „La cîteva minute după ce a trecut convoiul românesc a explodat o bombă în timp ce pe acolo trecea unul cu soldat

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum o ora
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Finlanda crede că o navă din flota fantomă a Rusiei a tăiat cablul submarin din Marea Baltică

Mediafax acum o ora
Autorităţile finlandeze au blocat joi o navă care transporta petrol rusesc în Marea Baltică, potrivit Reuters. Finlandezii cred că nava a provocat miercuri întreruperea unui cablu de alimentare cu electricitate care leagă Finlanda şi Estonia şi avar

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 2 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită”. Ce impozite vor fi majorate, potrivit fostului ministru al Economiei

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Economiei Cludiu Năsui (USR) susţine că este deja plănuită creşterea taxelor, în ciuda promisiunilor coaliţiei guvernamentale PSD-PNL-UDMR. Năsui susţine că va creşte taxarea muncii, a PFA-urilor şi TVA. „Creşterea taxelor este de

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum o ora
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 4 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 3 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Horoscop vineri, 27 decembrie. Nativii unei zodii primesc vești bune de la locul de muncă

Adevarul acum 33 minute
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de 27 decembrie, vineri, a treia zi de Crăciun.

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum 4 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°