Pentru că nu am înţeles de ce fac grevă, am mers printre protestatari, întrebându-i de ce sunt în Piaţă. Răspunsul care s-a desprins a fost: „Ne-a luat Condescu, ăştia se bat între ei (Condescu şi Ciurel) şi se folosesc de noi”. Am ascultat şi intervenţiile liderilor de sindicat. Toţi au cerut demisia lui Ciurel. Motivele:
- „A redus salariile membrilor TESA”
- „A micşorat săptămână de lucru de la 5 zile la 4 zile”
Faptul că a redus salariile liderilor de sindicat îmi imaginez că nu e un motiv suficient de „instigator” pentru o grevă generală, în condiţiile în care liderii de sindicat au gestionat sume fabuloase de bani. Mai mult de atât, liderii de sindicat au avut societăţi private prin care au căpușat CEO-ul cu sume importante. Nu ştiu niciun caz în care liderii de sindicat să fi contribuit cu un procent din banii pe care i-au furat pentru bunăstarea angajaţilor.
Întrebarea naturală, de bun simţ, este: ce preferă un om? Să aibă un venit mai mic, dar să-l aibă sigur, sau să nu-l mai aibă deloc, cum s-a întâmplat în cazurile Romcim, Grimex, Irum, CEZ, Fabrica de sticlă, Rostramo? Fiindcă nu poţi să primeşti mai mult decât ai.
Cauzele acestei situaţii în care se află compania acum sunt două:
1. Interesele grupurilor străine care vor să falimenteze CEO-ul. Cum: prin intermediul ANRE-ului, care nu bagă în sistem energia produsă de CEO. Împotriva acestei cauze majore, sindicaliştii nu s-au manifestat ferm.
2. Managementul dezastruos pe care sindicatele l-au făcut la aceste entităţi economice prin oamenii pe care şi i-au plantat, gen Burlan, Trotea etc.
Întrebări aproape retorice. Cui să vândă Ciurel energie, dacă băieţii deştepţi, prin mâna ANRE-ului, vor să falimenteze această companie?
Dacă actuala echipă managerială ar proceda precum predecesorii lor, asta ar însemna că salariaţii companiei ar putea să-ş