Reuniunea ţărilor sud-est europene, care trebuia să se desfăşoare la sfârşitul săptămânii, la Ohrid, a fost anulat. Preşedintele Macedoniei a contramandat miercuri această conferinţă, din cauza divergenţelor iscate pe tema paricipării Kosovo.
Gjorge Ivanov a anunţat că a anulat acest summit pentru "a proteja interesele statale şi demnitatea Macedoniei". Preşedintele Macedoniei a subliniat că ţara sa nu doreşte să participe la "joaca de-a vetoul şi mai ales de-a boicotul".
Înainte de adoptarea acestei decizii, trei ţări - România, Bosnia şi Serbia - nu au fost de acord ca la summit-ul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) de la Ohrid să fie invitat şi preşedintele Kosovo, Atifete Jahjaga. Cele trei ţări şi-au motivat această opoziţie prin faptul că în documentul de constituire al SEECP se stipulează că la summit-urile acestei organizaţii pot participa doar liderii unor state suverane şi recunoscute la nivel internaţional.
Însă, din cauza neinvitării preşedintelui Atifete Jahjaga, în cursul zilei de marţi şi-a anulat participarea preşedintele Albaniei, Bujar Nishani, a cărui exemplu a fost urmat miercuri de preşedintele croat Ivo Josipovic. Preşedintele Macedoniei, Gjorge Ivanov, a afirmat că "din păcate au renăscut vechile complexe şi prejudecăţi din Balcani" şi nu este dispus plătească pentru acestea.
"Ne-am pregătit un an întreg pentru acest summit şi am făcut tot ce se poate pentru ca liderii din regiune să se aşeze la o singură masă" - a spus Gjorge Ivanov. Preşedintele Macedoniei a urat succes organizatorilor următoarei întruniri la nivel înalt a SEECP şi şi-a exprimat speranţa că următoarea conferinţă se va desfăşura "într-o regiune a Balcanilor mai europeană".
Preşedintele Gjorge Ivanov a adăugat că disensiunile în jurul summit-ului de la Ohrid "reprezintă un semnal către Europa şi