Încheierea unei relaţii nu trebuie să ne izoleze de cei din jur, cel mai bine este să ne facem bagajele şi să pornim la drum pentru a ne redescoperi şi pentru a cunoaşte locuri şi oameni noi.
Pădurile tropicale din Peru sau podgoriile întinse ale Italiei sunt doar două din cele cinci destinaţii de vacanţă ideale pentru cei care suferă din dragoste. Iată care sunt cele cinci destinaţii unde consideră bbc.co.uk că poţi lăsa în urmă tristeţea şi regretele.
Parfumul Italiei
Peisajul pitoresc, plantaţiile de viţă de vie şi oraşele aşternute pe dealuri sunt caracteristici ale unor zone din Italia care au darul de a seduce turiştii de la prima vizită. Fără să le amintească oaspeţilor de luna de miere sau de aventurile sub clar de lună, Italia îi invită pe aceştia să viziteze izvoarele termale din oraşul Acqui Terme sau comuna Monforte d’Alba, celebră pentru podgoriile sale.
În plus, iubitorii de istorie pot vizita aici un castel din secolul al X-lea transformat astăzi în pivniţă de vinuri sau se pot caza la mânăstirile ce datează de acum cinci veacuri.Tot acest circuit poate fi făcut pe bicicletă, dacă vreţi să reveniţi acasă cu un tonus de invidiat.
Zece zile pe Amazon
Despărţirile nu trebuie să constituie un motiv pe baza căruia oamenii să-şi petreacă vacanţele singuri, relatează bbc.co.uk. Cei dorinici de aventură se pot alătura altor grupuri de turişti pentru a cunoaşte minunile mapamondului. O expediţie de zece zile la bordul unui vas care traversează fluviul Amazon poate constitui una dintre cele mai mari provocări ale vieţii. Excursiile prin pădurile tropicale din Peru sau vizitele făcute în satul Ribereño, sunt alte două motive pentru care cei decepţionaţi în dragoste ar trebui să-şi rezerve un bilet pentru o călătorie în inima Americii de Sud.
Răsfăţ în Bahamas
Cuplurile sunt răsfăţate cu pachete turi