Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David i-a primit astăzi pe soţii Klara si Hillo Ostfeld, supravieţuitori ai Holocaustului

Publicat in Ziua Constanta, joi 30 mai 2013 ·

Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, i-a primit astăzi, 30 mai 2013, pe scriitoarea Klara Ostfeld şi pe soţul acesteia, Hillo Ostfeld, supravieţuitori ai Holocaustului. Cu această ocazie, demnitarul român i-a premiat pentru promovarea culturii româneşti peste hotare şi pentru lupta lor continuă pentru promovarea libertăţii şi împotriva oricăror forme de discriminare.

Klara si Hillo Ostfeld s-au născut în România iar în 1941 au fost deportaţi în Transnistria. Au fost eliberaţi în 1944 şi au revenit în ţara natală unde s-au şi cunoscut. Ulterior, au părăsit România stabilindu-se în Venezuela, unde locuiesc şi în prezent. Familia Ostfeld ocupă un loc extrem de respectat în cadrul Comunităţii evreieşti şi este recunoscută în mediul social, cultural şi economic din Israel, SUA şi Venezuela. Prin acţiunile întreprinse de-a lungul timpului, soţii Ostfeld, care deţin cetăţenia română, au dat permanent dovadă de patriotism, promovând imaginea şi interesul României.

Klara Ostfeld este scriitoare de limba spaniolă fiind autoare a mai multor lucrări printre care eseuri, volumul autobiografic Lumini şi umbre în viaţa mea (tradus şi în limba română), volume de gastronomie (acestea din urma incluzând şi reţete româneşti). Cărţile sale sunt traduse în prezent în mai multe limbi ale lumii (engleză, ebraică, română).

Cu ocazia întrevederii, ministrul delegat Cristian David a declarat: „Povestea vieţii dumneavoastră reprezintă o pildă şi un îndemn pentru ca experienţele prin care aţi trecut să nu mai existe. Acesta este un prilej deosebit de a arăta preţuirea şi respectul pentru cei care au trecut prin perioade grele în care antisemitismul şi xenofobia s-au manifestat intens. Aveţi tot respectul meu pentru ceea ce sunteţi şi pentru ceea ce faceţi, ca români, dincolo de graniţele naţionale.”

În cursul întreved

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 2 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 57 minute
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum o ora
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°