Corona este la un meci distanţă de Liga I. Braşoveni vor juca vineri, de la ora 18.00, la Târgu Mureş, meciul promovării. Cu o victorie la Târgu Mureş, elevii lui Dan Bona sunt promovaţi indiferent de rezultatele ultimei etape a campionatului. Braşovenii pot promova şi în această seară, dacă Damila Măciuca nu va câştiga derbiul local de la Vâlcea.
„Trebuia să promovăm încă de sâmbăta trecută dacă am fi câştigat meciul cu FC Argeş. Nu am câştigat acel meci din două motive, s-au făcut greşeli foarte mari în defensivă, iar arbitrajul lui Ionel Ivan a fost execrabil. Nu ştiu cât timp cei de la FRF vor mai tolera astfel de arbitrii, care îşi bat joc de munca unei echipe care a jucat doar pe teren în acest campionat. După ce s-a întâmplat în ultimele etape îmi este teamă de orice. Probabil că deranjăm, altfel nu-mi explic de ce suntem dezavantajaţi.
Sper ca CSM Râmnicu Vâlcea să-şi apere corect şansele în meciul cu Damila. Indiferent de rezultatul meciului de la Vâlcea noi mergem la Târgu Mureş să câştigăm cele trei puncte. Este adevărat că jucătorii au fost bulversaţi după meciul cu FC Argeş din mai multe motive, dar acum totul e ok şi sunt convins că vor da totul la Târgu Mureş. Am avut şansa să închidem campionatul mai devreme, acum stăm să jucăm promovarea în ultimul meci”, a declarat Dan Bona, antrenorul Coronei.
La rândul său, mijlocaşul Răzvan Dâlbea, spune că meciul de la Târgu Mureş este ca o finală pentru Corona. „Meciul cu FCM Târgu Mureş este cel mai important joc al sezonului. Acest meci ar fi trebuit să fie unul doar pentru palmares, dacă am fi câştigat partida cu FC Argeş. Am fost bulversaţi după meciul cu piteştenii, dar acum sunt montaţi 100% pentru jocul de la Târgu Mureş. Este un meci ca o finală pentru noi, un meci de totul sau nimic. Înaintea unui asemenea joc niciun jucător nu se gândeşte la restanţele financiare şi toţi suntem